Viktor Orbán, prognoză sumbră la Băile Tușnad: „UE nu va mai exista peste 25 de ani”. Atac la noua putere de la Budapesta
Liderul Fidesz, Viktor Orbán, a susținut sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, în cadrul discursului anual adresat etnicilor maghiari, că Uniunea Europeană, în forma sa actuală, va dispărea în următorii 25 de ani și va fi înlocuită de o nouă ordine mondială, dominată de Asia.

Liderul Fidesz a formulat prognoze sumbre pentru blocul comunitar, susținând că peste 25 de ani Uniunea Europeană nu va mai exista, iar ceea ce a numit „dominația anglo-saxonă” va fi înlocuită de o ordine internațională condusă de statele din Asia. . El a cerut, de asemenea, desființarea funcției de președinte al Comisiei Europene.
„Uniunea Europeană nu va mai exista peste 25 de ani”, a afirmat Orbán.
Liderul ungar consideră că Uniunea Europeană are nevoie de o transformare profundă pentru a se adapta noilor raporturi de putere la nivel mondial și susține că organizațiile internaționale trebuie reorganizate pentru a corespunde noului context geopolitic.
Atac la adresa Comisiei Europene
În discursul său, Orbán a criticat și actuala conducere a Uniunii Europene, afirmând că funcția de președinte al Comisiei Europene ar trebui desființată.
„Nu trebuie să preluăm Comisia, trebuie să ocupăm Bruxelles-ul”, a declarat liderul Fidesz.
Acesta a spus că nu ar accepta să ocupe funcția deținută în prezent de Ursula von der Leyen, deoarece, în opinia sa, postul este inutil.
Orbán le-a cerut totodată politicienilor din grupul Patrioții pentru Europa să schimbe instituțiile europene din interior și a susținut că problemele Uniunii Europene au început în 2014, în mandatul fostului președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Într-o postare pe Facebook, fostul premier ungar a pus accentul pe ideea de unitate etnică transfrontalieră, scriind scurt: „Granița este doar pentru țară, nu și pentru națiune”, alături de poza de mai jos.

„Ungaria este noua Venezuela”
Aflat pentru prima dată la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad din postura de lider al opoziției după eșecul din alegeri, fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán a lansat un atac dur la adresa noii guvernări conduse de Magyar Péter. Orbán a acuzat partidul Tisza că a instaurat un regim autoritar, comparând situația din Ungaria cu cea din Venezuela, dar s-a arătat convins că Fidesz va reveni la putere.
„Ungaria este noua Venezuela, doar că fără resursele de petrol”, a declarat Viktor Orbán, susținând că exproprierea adversarilor politici și procedurile juridice opace sunt copiate din sistemul comunist sud-american.
Actualul prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar, a reacționat scurt pe pagina sa de Facebook, refuzând să intre în polemică: „Este inutil să ne ocupăm de un șef de mafie prăbușit și de nesalvat. Vă mulțumim pentru înțelepciune și încredere, Ungaria! Să aveți un sfârșit de săptămână minunat!”, a scris șeful Guvernului de la Budapesta.
Discurs la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad
La ediția din acest an a Universității de Vară de la Băile Tușnad participă actuali și foști parlamentari Fidesz, reprezentanți ai comunităților maghiare din România, Serbia, Croația, Slovenia și Ucraina, alături de profesori, sociologi, jurnaliști și alte personalități publice.
Printre invitații prezenți la eveniment se numără și Tőkés László, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania, precum și deputatul Fidesz Németh Zsolt.
Liderul Consiliului Național Maghiar din Transilvania, László Tőkés a reluat sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, apelul pentru autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc și autonomia comunității maghiare din Transilvania.























































