VIDEO Ziua a 6-a de proteste: 600.000 de oameni în stradă în toată ţara. Piaţa Victoriei a fost luminată de telefoanele sutelor de mii de protestatari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestaţiile contra OUG privind codurile penale au continuat duminică, ziua în care a fost înregistrat „cel mai mare protest“ contra Ordonanţei 13, chiar dacă aceasta a fost abrogată. Peste jumătate de milion de oameni au ieşit în stradă în toată ţara, iar în Bucureşti aproximativ 300.000 de persoane au cerut demisia Guvernului, scandând „Nu ne păcăliţi, rămânem uniţi“.

LIVE VIDEO din Piaţa Victoriei, transmis de Radio Tanănana

UPDATE 00.30 Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat după 12 ore. A şasea zi de protest a scos în stradă peste 280.000 de oameni, în ziua în care Guvernul a abrogat OUG privind codurile penale. Oamenii spun că nu vor renunţa la proteste, pentru că Guvernul a minţit, a făcut un abuz adoptând o ordonanţă de urgenţă pentru a schimba prevederi din codurile penale, în beneficiul unor politicieni, trebuie să răspundă pentru ce au făcut şi să îşi dea demisia.

UPDATE 00.25 Aproximativ 50.000 de oameni au participat, duminică seară, la unul dintre cele mai mari proteste din istoria modernă a oraşului Cluj-Napoca, mulţimea manifestând faţă de cele mai recente acţiuni ale membrilor Guvernului. În jurul orei 23.30, au plecat din piaţă şi ultimii participanţi la manifestaţie, protestatarii promiţând că se vor întoarce şi luni.

UPDATE 23.52 În Piaţa Victoriei, jandarmii au reţinut o persoană. Ei au intrat în public şi l-au reţinut pe individ după mai multe discuţii.

UPDATE 23.50 Aproximativ 1.000 de oameni mai protestează în Piaţa Victoriei, manifestanţii scandează „Hoţii” şi „Demisia”, acompaniaţi de tobe şi vuvuzele, iar un grup de tineri s-a prins în "dansul Pinguinului”.

UPDATE 23.43 Protestul de la Iaşi, la care au participat peste 30.000 de oameni, s-a încheiat în jurul orei 23.00, fără a se înregistra incidente, manifestanţii susţinând că vor continua să iasă în stradă până la căderea Guvernului Grindeanu.

Oamenii au cântat Imnul Naţional în câteva rânduri şi au cerut insistent demisia Guvernului Grindeanu. Ei spun că vor reveni şi în zilele următoare în piaţă, ei acuzând atitudinea sfidătoare a liderilor PSD şi ALDE.

UPDATE 23.40 Protestul care a avut loc sâmbătă seară la Ploieşti şi la care au participat peste 6.000 de oameni s-a încheiat fără incidente, participanţii spunând că vor ieşi în centrul oraşului şi luni seară. În alte trei oraşe din judeţul Prahova au avut loc proteste duminică seară.

UPDATE 23.10 Protestul la adresa Guvernului care s-a desfăşurat, duminică seara, la Timişoara s-a încheiat după aproape patru ore. În timpul manifestaţiei, oamenii au strigat lozinci, au cântat, au aprins luminile telefoanelor mobile, au ţinut un moment de reculegere şi au rostit rugăciuni.

UPDATE 22.55 La Sibiu, protestul din această seară s-a încheiat. Oamenii au cântat imnul României, pornind în număr mare lanternele telefoanelor. Din mijlocul pieţei au fost lansate şi câteva lampioane.

UPDATE 22.40 Un incendiu a izbucnit, duminică noaptea, la un izolator din galeria de metrou aflată aproape de staţia Tineretului, focul fiind stins cu un stingător. Staţia nu a fost evacuată, iar trenurile de metrou circulă pe un singur fir. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov, Daniel Vasile, a declarat pentru News.ro că s-a aprins un izolator aflat în galeria de metrou, la aproximativ 20 de metri de peronul staţiei Tineretului, iar pentru stingerea acestuia a fost folosit un stingător. În urma acestui incident nu a fost necesară evacuarea călătorilor din staţia Tineretului, unde se circulă în continuare pe un singur fir (Foto libertatea.ro).

image

Trenurile circulă cu dificultate şi între Unirii 2 şi Berceni.

UPDATE 22.30 Protestul de la Palatul Cotroceni, la care au participat aproximativ 2.500 de oameni care au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-au numit „trădător de ţară“, şi au susţinut Guvernul Grindeanu, s-a încheiat după şapte ore.

UPDATE 22.00 Ultimele estimări arată că în Piaţa Victoriei sunt 300.000 de protestatari, manifestanţii ocupând atât zona din faţa sediului Guvernului, cât şi toate bulevardele din zonă.

În faţa Guvernului, în Piaţa Operei din Timişoara, dar şi în alte mari oraşe din ţară se intonează imnul. Protestatarii de la Cluj înalţă lampioane.

Cei peste 40.000 de manifestanţi de la Sibiu s-au oprit în faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis şi au scandat numele acestuia şi lozinca „Iohannis, nu uita, Sibiul e de partea ta”. La câteva case distanţă au primit gogoşi şi ceai cald de la reprezentanţii unui restaurant.

Manifestanţii sibieni în faţa casei preşedintelui: ”Iohannis, nu uita, Sibiu-i de partea ta!”

UPDATE 21.50 Câţiva dintre oamenii din Piaţa Victoriei încep să plece, în timp ce alte grupuri se îndreaptă încă spre Guvern. 

Noi recorduri de prezenţă în stradă înregistrate în oraşele din ţară în a şasea zi de proteste: Cluj - 50.000 de oameni, Timişoara şi Sibiu - 40.000, Iaşi - 30.000, Braşov şi Craiova -10.000, Constanţa - 7.000, Baia Mare - 6.000

image

UPDATE 21.30 Un alt moment emoţionant în Piaţa Victorie: cei 250.000 de oameni ţin un moment de reculegere în memoria victimelor Colectiv şi ale Revoluţiei, în timp ce pe un bloc din apropiere o instalaţie laser a proiectat mesajul #Colectiv 64.

Protestatarii din Piaţa Victoriei au ţinut un moment de reculegere pentru #Colectiv şi #Dec'89

UPDATE 21.25 Număr-record de români în stradă: 500.000 de oameni protestează în toată ţara. Oamenii spun că nu pot să renunţe acum, când atâta lume s-a unit pentru un scop comun şi că vor veni la protest şi în zilele următoare.

UPDATE 21.15 Gest exemplar, la protestul de la Timişoara. O persoană a pierdut o sumă importantă de bani. Cineva a găsit banii şi i-a predat jandarmilor aflaţi în piaţă. Organizatorii au anunţat că acela care a pierdut banii poate să îi recupereze de la jandarmi.

UPDATE 21.00 Moment emoţionant la această oră în Piaţa Victoriei, când cei 250.000 de oameni au vrut să transmită că au ieşit la lumină şi au ridicat spre cer telefoanele cu bliţul aprins sau alte surse de lumină, apoi au cântat imnul. Peste 400.000 de oameni sunt în stradă în toată ţara.

Protestatarii cer demisia Guvernului, scandează "Nu renunţăm”, "Nu cedăm”, "Suntem aici până abdici” şi au pancarte pe care scrie "Guvern de oameni reci te rugăm frumos să pleci” şi "Nu ne păcăliţi, rămânem uniţi”.

Protestatarii scandează: "Cine nu sare nu vrea schimbare”, "Nu renunţăm”, "Nu cedăm”, "Continuăm”, "Jos Guvernul mafiot” şi "Pleacă, Dragnea, pleacă”, "Plecaţi, plecaţi, nu mai guvernaţi”, "Vrem democraţie cu hoţii în puşcărie”.

Pe doua blocuri şi pe clădirea Guvernului se proiectează "Demisia”, "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”.

PROTESTE ÎN ŢARĂ

     

CLUJ:  Sunt peste 50.000 de clujeni care protestează. Oamenii au ajuns în Piaţa Unirii şi cer demisia Guvernului. TIMIŞOARA:  Piaţa Operei din Timişoara este din nou plină de manifestanţi. Numărul protestatarilor este estimat la peste 45.000 SIBIU: La ieşirea din cartierele de blocuri, în drum spre Piaţa Mare, numărul protestatarilor a scăzut uşor, noile estimări fiind de 35.000 de participanţi. În schimb, au început a fi scandate noi lozinci. "Dragnea, fii bărbat, nu-i aşa de rău legat" şi "După aşa faptă, Jilava vă aşteaptă" sunt printre cele noi exersate. IAŞI: Cel mai mare protest faţă de OUG 13/2017 a scos în stradă, în cea de-a şasea seară consecutiv, în jur de 30.000 de ieşeni. CONSTANŢA: Protestatarii au ajuns la sediul PSD, care este păzit de forţele de ordine. Numărul constănţenilor aflaţi în stradă a ajuns la 7.000. BAIA MARE: Număr record de manifestanţi în Baia Mare. Aproape 6.000 de oameni au fost, la întoarcere din marş, în faţa sediului PSD.  ALBA IULIA: Protestul la care au participat 2.000 de oameni s-a încheiat. Oamenii au anunţat că vor ieşi săptămâna ce vine în fiecare seară, de la ora 18.00. BRAŞOV: Lumea s-a adunat în Piaţa Sfatului. Conform estimărilor unor surse oficiale, momentul de vârf al protestului a atins 10.000 de persoane.  CRAIOVA:  Aproximativ 10.000 de oameni sunt în acest moment în stradă la Craiova. ORADEA: Peste 7.000 de orădeni au începul marşul pe străzile oraşului. BISTRIŢA: Sunt circa 5.000 de oameni în stradă. Cei de la Biserica evanghelică, simbolul oraşului, au bătut clopotele când manifestanţii au trecut pe lângă ea, deşi nu era la oră fixă.  SUCEAVA: Peste 2.500 de oameni strigă în faţa PSD Suceava: "Jos Guvernul", "ALDE şi PSD, aceeaşi mizerie" şi "PSD, ciuma roşie" SATU MARE: Aproape 2.000 de oameni din nou în stradă. Imnul a răsunat în centrul oraşului VASLUI: Pe o ceaţă densă, vsluienii mărşăluiesc pe străzile din oraş, scandând lozinci împotriva guvernanţilor. Protestatarii au staţionat, ca în fiecare seară, în faţa sediului PSD scandând: ”Hoţii, hoţii”, ”Cine-i răgălie, tot Vasluiul ştie. PLOIEŞTI: Oamenii au stat în genunchi în faţa sediului PSD Prahova şi au cântat „Acolo este ţara mea şi neamul meu cel românesc“. Peste 3.000 de oameni sunt acum în stradă. REŞIŢANumărul reşiţenilor ieşiţi în centrul oraşului a crescut la aproximativ 500 de persoane. Aceştia au venit cu foarte multe steaguri şi pancarte inscripţionate cu mesaje împotriva guvernului. În jurul orei 20.00 s-a cântat imnul naţional. ALEXANDRIA: Mulţi  teleormăneni au plecat la Bucureşti duminică seara pentru a participa la cel mai mare protest de după Revoluţie, provocat de adoptarea OUG 13. Aproximativ 100 de alexăndreni au rămas să protesteze acasă, în acelaşi loc ca şi în serile trecute, platoul din faţa Casei de Cultură Teleorman. GALAŢI: Sunt aproximativ 6.000 de gălăţeni în stradă. Oamenii se îndreaptă spre zona magazinului General. ARAD: Peste 2.000 de oameni sunt acum în stradă în Arad. PIATRA NEAMŢ: Coloana de protestatari a crescut la circa 1500 de persoane, după ce a revenit din cartierul Dărmăneşti. Participarea este mai redusă decât cu o seară înainte, când numărul total al manifestanţilor a fost de 2.500.  BUZĂU:  Peste 500 buzoieni au plecat în marş pe bulevardele oraşului. După ce o oră au protestat în centrul oraşului. BOTOŞANI: 300 de oameni au ieşit în stradă BRĂILA: Numărul brăilenilor care protestează a ajuns la 1.000. Oamenii s-au încolonat şi au plecat în marş pe Calea Călăraşilor, spre Bariera Călăraşi. Se cere demisia Guvernului. FOCŞANI: Aproximativ 1.000 de oameni străbat în acest moment străzile Focşaniului, escortaţi de jandarmi, continuănd astfek protestul început încă de marţi seara. TÂRGU-JIU: Peste 150 de protestari manifestează în centrul municipiului Tâgu Jiu TURNU-SEVERIN: Circa 200 de severineni s-au adunat în faţa Prefecturii Mehedinţi.  PITEŞTI: Abrogarea ordonanţei 13 n-a oprit protestele nici la Piteşti. Aproape 1.500 de oameni sunt la miting, în zona centrală a oraşului. ZALĂU: Aproape 1.500 de oameni protestează la Zalău TÂRGOVIŞTE: Peste 1.000 de târgovişteni au ieşit în stradă şi au taxat cele mai mari partide ale României pentru situaţia în care se află acum ţara. "PSD şi PNL, aceeaşi mizerie" sau "Şi voi sunteţi de vină", sunt mesajele pe care le-au scandat protestatarii. CĂLĂRAŞI: Peste o sută de persoane scandează paşnic în faţa Prefecturii: "Dragostea de ţară în stradă se măsoară!" SLOBOZIA: Protestele organizate duminică seara la Slobozia s-au încheiat. Oamenii au mărşăluit pe străzile oraşului SLATINA: 70 de persoane protestează în Slatina şi 10 în Caracal.

 UPDATE 20.50 Marş PPDA la Chişinău de susţinere a protestelor din România

UPDATE 20.40 Oamenii din Piaţa Victoriei spun că nu se vor mai lăsa păcăliţi de această dată şi nu vor renunţa la protest până când Guvernul nu demisionează. 

Un protestatar are prinsă pe haină o hârtie pe care scrie: „Firea nu ne păcăleşti”. El spune că a venit în stradă după ce a văzut un anunţ al primarului Gabriela Firea că „se îngrijeşte de ordinea şi liniştea publică”.

Protestatarii huiduie când prin dreptul lor trec manechine îmbrăcate în zeghe, care au feţele lui Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, Victor Ponta, Florin Iordache şi Călin Popescu Tăriceanu.

De la o staţie sunt puse „Imnul golanilor” şi alte cântece devenite imnuri pentru Piaţa Universităţii la Revoluţia din 1989.

image

UPDATE 20.30 Numărul protestatarilor din faţa Guvernului a ajuns la 200.000 de oameni. Mii de persoane vin în Piaţa pe jos de pe bulevardele din apropiere, pentru că Metrorex nu le mai permite să coboare la staţia din Piaţa Victoriei. Timp de 15 minute trenurile de metrou au oprit cu intermitenţe în staţia Piaţa Victoriei, dar acum s-a revenit la circulaţia normală, susţin reprezentanţii Metrorex. Din cauza aglomeraţiei, însă, ar mai putea fi probleme. 

UPDATE 20.20 Oamenii care se îndreaptă spre Guvern sunt sfătuiţi să coboare la staţiile de metrou din vecinătate, pentru că trenurile nu mai opresc la staţia Piaţa Victoriei din cauza aglomeraţiei. Nervoase, persoanele care sunt pe peron apasă pe butoanele de alarmă şi lovesc cu pumnul în trenurile care trec prin staţie fără să oprească, deşi ar fi goale. 

UPDATE 20.10 Grupuri mari de oameni continuă să se îndrepte spre Piaţa Victoriei, unde sunt în jur de 120.000 de persoane.

image

Între timp, la Palatul Cotroceni au mai rămas în jur de 600 de oameni care scandează lozinci împotriva preşedintelui Klaus Iohannis. 

UPDATE 20.00 Aproximativ 90.000 de oameni se află în Piaţa Victoriei şi au intonat imnul.

UPDATE 19.57 Premierul Sorin Grindeanu a declarat că nu demisionează, răspunzând unei întrebări referitoare la solicitările protestatarilor din Piaţa Victoriei, care au cerut constant demisia Guvernului.

"Îndemn să revenim la ceea ce înseamnă normalitate", a conchis Sorin Grindeanu

UPDATE 19.54 Ultimatul dat de Piaţa Operei din Timişoara: Dacă PSD nu scapă de Dragnea, Grindeanu şi Iordache, Timişoara se declară primul oraş liber de PSD

UPDATE 19.45 În jur de 70.000 de persoane se află în Piaţa Victoriei, iar de la metrou continuă să vină grupuri mari de oameni. Principala revendicare din această seară este „Demisia“

UPDATE 19.30 Numărul manifestanţilor este în creştere: în jur de 40.000 de oameni sunt în Piaţa Victoriei. Protestatarii cântă "Noi de-aicea nu plecăm / Nu plecăm acasă / Până nu vom câştiga / Libertatea noastră".

Oamenii flutură drapele, bat în tobe, scandează şi au mii de pancarte, pe unele dintre acestea fiind scris: "Pentru că vrem abrogare / La Poarta Albă am făcut renovare / Dragnea, băieţii de la Mare / Îşi oferă transport şi cazare”, „Lângă Voiculescu! / Lângă Vişinescu! / Lângă Ceauşescu!”, „La nesimţire fără penitenţă, opunem rezistenţă”, „Altă întrebare? Hai la închisoare”, „Vrem democraţie, hoţii în puşcărie”, „Dragnea, în noaptea asta nu scapi nici cu elicopterul. Semnează România” , „PSD, ciuma roşie”, „Mai am un singur dor, Dragnea scriitor”.

Pe gardurile care delimitează zona de protest au fost puse steaguri tricolore mari, cu gaură în mijloc.

UPDATE 19.20 Firea: Am informaţii că persoane infiltrate vor să deturneze manifestaţiile; sper să păstrăm integritatea teritorială şi pacea

Primarul general al Capitalei a anunţat că a convocat Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică pentru duminică seara deoarece are informaţii potrivit cărora grupuri de persoane vor „să deturneze“ protestele din Capitală cu posibilitatea afectării siguranţei naţionale. Firea speră că, la finalul protestelor, ”vom reuşi să păstrăm integritatea teritorială şi pacea în ţară”.

Ea susţine că, potrivit informaţiilor sale, este periclitată siguranţa naţională.

UPDATE 19.15 Liviu Dragnea, la România TV: Dacă după abrograrea ordonanţei protestele continuă, înseamnă că acest plan a fost pus la cale după alegerile parlamentare

UPDATE 19.00 Cei aproximativ 20.000 de români strânşi în Piaţa Victoriei au intonat imnul. 

O instalaţie laser proiectează pe frontispiciul clădirii Guvernului mesajele „Dragnea, nu uita, România nu-i  ta“ şi „Când ne număraţi adunaţi +64 #colectiv“.

image

Un bătrân de la protest a venit cu o pancartă cu prima pagină dintr-o campanie Adevărul, pe care a scris mesajul: „România...anagrama cuvântului. Armonia ..anagramată de agramaţi şi bâlbâiţi“

UPDATE 18.40 În ciuda vremii geroase şi a ceţii, aproximativ 15.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei, circulaţia prin faţa sediului Guvernului fiind blocată, după ce jandarmii au mărit zona de protest. 

Un grup de percuţionişti face ture prin piaţă şi animă mulţimea. În Piaţa Victoriei sunt şi oameni care vând steaguri tricolore şi fluiere cu cinci lei şi vuzele cu zece lei.  

Şoferii care trec prin zona de protest claxonează în semn de susţinere.

Protestatarii au pancarte pe care scrie „Fără politiceni corupţi în Parlament”, „Medicina m-a-nvăţat: Noaptea e pentru salvat /Nu hoţii din închisoare, / Ci bolnavii din spitale!”, „Dragnea, mersi de tren, am venit să te vedem!”, „Voiculescu a furat banii lui Ceauşescu”, „Călăraşiul tot este în stradă. Hoţii toţi să-i vadă”.

UPDATE 17.50 Un incident a avut loc în Piaţa Victoriei, acolo unde două grupuri de manifestanţi s-au luat la ceartă, un bărbat fiind lovit cu pumnul. În urma altercaţiei, 3 persoane au fost preluate de jandarmi şi duse la Secţia 1 de Poliţie pentru audieri.

Persoana care a fost lovită a fost dusă la Spitalul Floreasca, iar o altă persoană care avea leziuni la nivelul feţei a primit îngrijiri de la un alt echipaj SMURD, însă nu a vrut să fie dusă la spital.

Jandarmii au mai scos din mulţime trei persoane care au venit în Piaţa Victoriei şi au strigat „Iohannis, ruşine”.

Şi la Baia Mare, acolo unde în jur de 1.000 de oameni s-au adunat, pe ploaie, în Piaţa Revoluţiei, a avut loc un conflict verbal creat de un pensionar, susţinător al PSD.

UPDATE 17.50 Peste 200 de persoane s-au adunat până în prezent în faţa Ambasadei României din Sofia, în semn de susţinere faţă de mitingurile organizate în Piaţa Victoriei şi în ţară.

image

UPDATE 17.30 În jur de 20 de manifestanţi din Constanţa s-a alăturat celor aproximativ 8.000 de oameni din Piaţa Victoriei. în aplauzele mulţimii. De altfel, numărul oamenilor care vin în Piaţa Victoriei continuă să crească, unii dintre aceştia fiind din alte oraşe, printre care Cluj, Iaşi, Constanţa, Teleorman şi Călăraşi.

Manifestanţii scandează „Ne-am săturat, cât ne-aţi furat”, „Jos Guvernul“. 

În Piaţa Victoriei a venit şi Gigi Becali, în jurul căruia s-au adunat mai mulţi oameni, unii întrebându-l dacă a venit pentru a-şi face „campanie electorală”.

Câţiva oameni dintr-un grup au spus că pasul următor după abrogarea OUG este demisia Guvernului, apoi au scandat „Hoţii”, „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie.

O doamnă cu o pungă mare adună gunoaiele. „Nu suntem o adunătură, ci oameni civilizaţi”, a spus femeia, potrivit news.ro. 

UPDATE 16.40 Aproximativ 5.000 de oameni se află la această oră în Piaţa Victoriei, chiar şi după anunţul că Ordonanţa 13 a fost abrogată. 

UPDATE 16.10 Ordonanţa care abrogă OUG 13 a fost publicată în Monitorul Oficial 

Cei care se aflau de dimineaţă în Piaţa Victoriei încep să plece şi vine „schimbul de seară“.

Mai mulţi protestatari au adus un banner foarte lung, pe care scrie „Aţi reuşit … Ne-aţi unit!”FOTO Bogdan Enache/Adevărul 

image

La Alba Iulia, s-au strâns deja 1.000 de oameni care au plecat în marş pe străzile oraşului. 

Numărul protestatarilor de la mitingul anti-Iohannis a crescut la aproximativ 500.

UPDATE 15.25 Numărul protestatarilor de la Palatul Cotroceni, care scandează lozinci împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a crescut la 300. O pensionară a strigat "Iohannis, penalul! Urăşte Ardealul"

FOTO Mircea Barbu/ Adevărul 

image

În Piaţa Victoriei, printre cei peste 1.000 de protestatari se află şi mulţi tineri veniţi din mai multe oraşe din ţară. Manifestanţii scandează "PSD, ciuma roşie”, "Hoţii”, "Demisia” şi "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”. Grupuri de oameni continuă să vină în faţa Guvernului cu pancarte pe care scrie "Oamenii nu v-au votat să legalizaţi furtul”, "Zi de zi aici vom fi”, "Iubirea de Ţară în stradă se măsoară”.

Protestatarilor li se oferă apă, suc, eugenii şi fructe.

Un bărbat care vindea steaguri în Piaţa Victoriei a fost scos din mulţime de doi jandarmi, la sesizarea protestatarilor.

image

FOTO Bogdan Enache 

UPDATE 15.15 Guvernul a abrogat OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi desecretizarea stenogramelor

UPDATE 15.05 SIBIU: Ca un semn de răsplată pentru modul în care protestele de la Sibiu s-au desfăşurat fără incidente, jandarmii sibieni au venit cu dulciuri la „protestul copiilor“, organizat duminică, după modelul celui din Capitală. Aproximativ 200 de părinţi au venit în Piaţa Mare însoţiţi de copii. ”Jandarmeria, jos pălăria!”, a fost răspunsul unui tată, în faţa gestului jandarmilor. 

UPDATE 15.00 Aproximativ 1.500 de persoane de toate vârstele s-au strâns în faţa Guvernului. 

UPDATE 14.30 Un grup de aproximativ 60 de persoane, majoritatea de vârsta a treia, s-a strâns în semn de protest în faţa Palatului Cotroceniunde cer demisia lui Klaus Iohannis, după susţinerea pe care preşedintele a arătat-o manifestaţiilor de stradă care au avut loc în ultimele zile.

image

UPDATE 13.00 În jur de 500 de oameni protestează în Piaţa Victoriei din Capitală

Un apel pe pagina de Facebook care găzduieşte anunţuri legate de proteste îndeamnă demonstranţii să nu mai aducă vuvuzele şi bannere cu înjurături. „Un loc pentru fiecare lucru: trompetele în politică, vuvuzelele pe stadion. Fiind foarte mulţi copii în stradă, vă rugăm să nu folosiţi vuvuzele şi să nu afişaţi mesaje cu înjurături“, se arată în mesaj.

Printre manifestanţi se află şi unii care spun că au ieşit în stradă în decembrie 1989. „Din fericire, există o diferenţă enormă - nu sunt gloanţe. A reînviat acel spirit, ne redefinim ca popor din nou, vorba maestrului Liiceanu“, a spus unul dintre dintre protestatari pentru news.ro, adăugând că echipa aflată la guvernare trebuie să plece, pentru că discută despre retragerea ordonanţei abia după cinci zile de sfidare.

FOTO Facebook/ Adrian Ianovici 

image

Pe lângă studenţii de la Cluj care au venit gratuit cu trenul la Bucureşti pentru a protesta diseară în Piaţa Victoriei, persoane din mai multe oraşe s-au mobilizat pe reţelele sociale pentru a se alătura manifestanţilor din faţa Guvernului. Un tânăr a postat pe Facebook un filmuleţ şi următorul comentariu: „Cam 50 de constănţeni au plecat spre Bucureşti, Piaţa Victoriei“

UPDATE 12.00 În jur de 100 de persoane s-au strâns cu steaguri şi vuvuzele în Piaţa Victoriei, pentru a şasea zi de protest faţă de OUG privind codurile penale. Unii dintre ei poartă tricolorul pe umeri şi au venit însoţiţi de câinii lor.

Un tânar a spus că mai mulţi ciclişti urmează să pedaleze într-un marş de la Parcul Izvor la Piaţa Victoriei, de la ora 15.00, potrivit news.ro. 

UPDATE 11.10 Recomandările poliţiştilor pentru manifestanţi: 

„Evitaţi conflictele, iar dacă în preajma dumneavoastră sunt persoane cu un comportament sau atitudine agresivă, nu încercaţi să interveniţi pentru a le opri. Cereţi sprijinul celui mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112. Îndepărtaţi-vă de cei cu un comportament neadecvat sau care au asupra lor obiecte periculoase şi sesizaţi poliţiştii”, arată Poliţia Română în recomandările transmise duminică, înaintea protestelor care vor avea loc în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.

UPDATE 10.20 Primii protestatari au ajuns în faţa Guvernului, unde azi ar trebui să aibă loc şedinţa de urgenţă anunţată ieri de premierul Sorin Grindeanu. Nu a fost anunţată, însă, oficial, ora la care aceasta va avea loc, dar există informaţii că aceasta ar începe la 14.00

UPDATE 09.50 Pictaţi pe faţă în culorile drapelului naţional, zeci de studenţi din Cluj, care au venit cu trenul în Bucureşti pentru a participa la proteste, au mers la sediul DNA. Însoţiţi de jandarmi, studenţii au scandat "Codruţa, scapă-ne de ei!", "Dragnea, nu uita!/Tte aşteaptă Laura", potrivit news.ro. 

La această oră, coloana de studenţi clujeni şi cei aproximativ 50 de bucureştenii care i-au aşteptat în Gara de Nord se îndreaptă către Piaţa Victoriei.

UPDATE 09.07 Studenţii care au venit gratis cu trenul de la Cluj şi cei care i-au aşteptat au părăsit Gara de Nord, scandând „Uniţi salvăm toată România“. În această seară se vor strânge în Piaţa Victorei, pentru ceea ce se anunţă a fi cel mai mare protest faţă de Ordonanţa 13.

UPDATE 08.50 După o întârzire de aproximativ 40 de minute, trenul care aduce în jur de 50 de studenţi de la Cluj, pentru a participa la protestele din Piaţa Victoriei, a ajuns pe peron: „Să se umple Gara, veniţi din toată ţara“, scandează zecile de oameni care au venit să întâmpine tinerii.

O atmosferă de veselie generală şi de sărbătoare în Gara de Nord, unde studenţii clujeni au scandat:

“Bucureşti, nu uita: Clujul e de partea ta“, „Clujul apare/ Dragnea dispare“ şi „Bucureşti, mulţumim, am venit să ne unim“

„O primire extrem de emoţionantă, nu mă aşteptam. Am venit cu gânduri de speranţă şi de schimbare“, a declarat o studentă. 

UPDATE 08.40 Numărul celor care au venit să-i aştepte pe studenţii clujeni care vin cu trenul la Gara de Nord a crescut la aproximativ 50. Oamenii au venit cu pancarte şi multă mâncare. „Stăteam pe Facebook când am văzut iniţiativa. E important să fim uniţi, doar aşa putem să schimbăm lucrurile“, a declarat unul dintre tinerii de pe peron.  

UPDATE 08.00 Numărul celor care au venit să-i întâmpine pe protestatarii clujeni creşte de la un minut la altul. Sunt aproximativ 25 de tineri în Gara de Nord care-i aşteaptă cu sandvişuri şi cafea pe cei care urmează să sosească. 

În trenul de Cluj se află aproximativ 50 de protestatari. Ei au postat şi un răspuns pentru bucureştenii care s-au mobilizat pentru a-i întâmpina în Gara de Nord

image

Ion Posescu (foto jos), în vârstă de 63 de ani, a venit în Gara de Nord cu două plase de sandvişuri după ce a primit un telefon de la băiatul lui care trăieşte în America. „Mi-a sugerat să vin să le aduc mâncare băieţilor de la Cluj. Am adus sandvişuri şi covrigi“.

   

image

Organizatoarea acestei întâlniri, Diana Voicu (foto jos), a explicat pentru Adevărul cum i-a venit ideea: „Toate serile astea când am ieşit, maică-mea mă tot suna. Mi-a spus de protestele din Cluj şi de faptul că sunt conduşi studenţii la gară, ca să vină la Bucureşti. Entuziasmul ei m-a molipsit şi am zis că trebuie să-i primim pe clujeni. Am postat imediat un event. Suntem aici de aproape o oră, dar mulţi oameni au răspuns acestei idei. E multă mâncare, apă, cafele şi multă voioşie. Suntem surprinşi“

image

UPDATE 7.30 Elena Ursu şi Alexandru Baltoş sunt printre primii care au sosit să-i întâmpine pe clujenii care protesteză. Trenul are 35 de minute întârziere.

Conform anunţurilor făcute pe pagina de Facebook a evenimentului, dumincă,  la ora 20.00, atât în ţară, cât şi în diaspora, în pieţe va fi intonat imnul de stat, iar o oră mai târziu „fiecare participant la manifestaţiile din toate oraşele ţării şi din diaspora va ridica spre cer propria lumină aprinsă“. 

Sâmbătă, în Bucureşti au fost prezenţi, în Piaţa Victoriei, 170.000 de oameni, în timp ce în ţară au ieşit în stradă 300.000. Astăzi sunt aşteptaţi protestatari din toată ţara. Unii dintre ei au anunţat că vor veni la Bucureşti cu maşinile. Un grup numeros de studenţi din Cluj a plecat de sâmbătă seara cu trenul spre Capitală, aceştia fiind aşteptaţi să sosească în Gara de Nord după ora 7.

Mai multe instituţii, dar şi persoane fizice din Bucureşti vin în sprijinul manifestanţilor, oferind cazare celor care ajung în Capitală din alte judeţe ale ţării. Astfel, la Club Diamond Kids părinţii îşi pot lăsa copiii şi în weekend şi se oferă cazare pentru părinţii veniţi cu copii din alte judeţe. Grădiniţa Tom Sawyer primeşte copiii de peste doi ani, chiar şi peste noapte, rugând, însă, părinţii să aducă haine de schimb şi gustări.

Mai oferă cazare pentru cei veniţi din alte oraşe: Bucur’s Shelter Hostel, Hostel Little Bucharest, Hostel Pura Vida Sky Bar & Hostel Bucharest şi Vişini Hub, dar şi zeci de bucureşteni. 

Pe Facebook a fost creat un grup pentru persoanele din alte judeţe ale ţării care participă la protestele anunţate în aceste zile în Capitală. Pe pagina grupului „Cazare gratuită şi solidaritate pentru protestatari din afara Bucureştiului” pot fi găsite anunţuri cu privire la ofertele de cazare sau chiar şi transport. ”Găzduim, în limita a 4 locuri, pe oricine este din provincie şi intenţionează să participe la protestele din zilele acestea, însă nu are unde sta”, ”Casa mea, apartament 3 camere, e şi a voastră (pentru provincie)” şi ”Ofer cazare pentru trei persoane, în Bucureşti, pe perioadă nedeterminată, mai exact pâna îi dăm jos”, sunt o parte dintre anunţuri.

În ceea ce priveşte alimentele şi băuturile calde, la Jerry’s Pizza, restaurantul de pe bulevardul Magheru, cu parola „altă întrebare” este oferită o felie de pizza, în limita stocului disponibil. Re:Modelieri, din zona Pieţei Victoriei, oferă ceai cald manifestanţilor după ora 18.00, iar Share Cafe împarte toată ziua, sâmbătă şi duminică, ceai cald protestatarilor din faţa Guvernului. La Atelieri Pinion, cine vine cu o poză cu el de la protest, primeşte o cafea din partea casei, iar la Green Hours se oferă ceai gratuit pentru manifestanţi. La Pain Plaisir, de pe strada Barbu Delavrancea, manifestanţii primesc o porţie de biscuiţi gratis.

   

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite