VIDEO Controale în zona Obor. 1600 de kilograme de carne de miel, confiscată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1600 de kilograme de carne de miel a fost confiscată, în această dimineaţă, în Piaţa Obor, în urma unui control fulger a poliţiştilor bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare. Potrivit anchetatorilor, carnea confiscată nu avea aplicată ştampila Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru SIguranţa Alimentelor.

"În timpul acţiunii, am depistat un bărbat care descărca dintr-o autoutilitară frigorifică mai multe carcase de miel ce urmau să fie transportate la punctele de lucru ale agenţilor economici din cadrul complexului comercial", au explicat surse apropiate anchetatorilor.
 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că întreaga cantitate de carne nu avea aplicată ştampila Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.A.).

Potrivit anchetatorilor, „există suspiciuni că ovinele nu au fost sacrificate într-un abator autorizat, deoarece bărbatul nu a putut prezenta un certificat sanitar-veterinar de avizare a mărfii, situaţie de natură să pună în pericol grav siguranţa consumatorilor, în special a copiilor“.

Întreaga cantitate de carne a fost ridicată de poliţişti şi predată lucrătorilor D.S.V.S.A. Bucureşti.

Carne de miel fără aviz sanitar-veterinar, depistată într-un complex comercial din zona Obor

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite