VIDEO 9 soldaţi şi 78 combatanţi islamişti ucişi în Waziristanului de Sud

În cele trei zile de ofensivă militară aeriană şi terestră asupra provinciei Waziristanul de Sud, principal bastion al talibanilor afiliaţi Al-Qaeda din zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, au fost ucişi 9 soldaţi şi 78 combatanţi islamişti, au anunţat luni surse din cadrul forţelor armate pakistaneze, transmite BBC.
Purtătorul de cuvânt militar, generalul Athar Abbas, a declarat, într-o conferinţă de presă la Islamabad, că în ultimele 24 de ore au fost ucişi 18 'terorişti', în confruntări cu forţele de securitate, care au pierdut doi soldaţi, în aceeaşi perioadă de timp.
Citiţi şi:
Sâmbătă, responsabili ai armatei pakistaneze au anunţat demararea unei ofensive de anvergură, în regiunea situată la graniţa cu Afganistanul, unde s-au repliat combatanţi talibani şi elemente afiliate reţelei rebele, sporindu-şi forţele.
Circa 28.000 de soldaţi pakistanezi sunt implicaţi în lupta împotriva talibanilor, estimaţi la circa 10.000, între care luptători uzbeci şi arabi membri ai reţelei teroriste Al-Qaida, potrivit Reuters.
Militarii au încercuit zona din nord-vestul Pakistanului şicontinuă să atace dinspre nord, sud-vest şi sud-est, au indicat responsabili militari.
Unii dintre aceştia au explicat că militanţii islamişti au opus o neaşteptat de slabă rezistenţă, o captură importantă fiind realizată în apropierea oraşului Kotkai.
Există suspiciuni legat de mulţi luptători islamişti, care se pot replia în buncărele special construite de-a lungul anilor pe înălţimile muntoase din regiune, apreciază unii analişti militari.





















































