Uraniu iranian: reluarea discuţiilor cu toate părţile
0
Discuţiile asupra îmbogăţirii în străinătate a uraniului iranian cu utilizare civilă au fost reluate marţi seară la Viena între toate părţile (Iran, Statele Unite, Rusia, Franţa şi AIEA), a anunţat o purtătoare de cuvânt a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.
"Ele vor continua mâine" şi "nu va fi niciun comunicat în această seară", a adăugat ea, citată de AFP. Şi, potrivit directorului general al AIEA, egipteanul Mohamed ElBaradei, "negocierile progresează, dar mai puţin rapid decât era prevăzut".
Reluarea acestor discuţii a intervenit după o interminabilă suspendare de-a lungul întregii zile de marţi a negocierilor între Iran, Statele Unite, Rusia şi Franţa, sub egida AIEA, începute luni la Viena.
Cu puţin timp înainte de această reluare, o reuniune în trei neprevăzută a avut loc între Iran, Statele Unite şi directorul general al AIEA, Mohamed ElBaradei, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului de securitate american, Michael Hammer, prezent la Viena.
În timp ce discuţiile urmau să fie reluate în şedinţă plenară marţi la 8.00 GMT, ele nu au avut loc decât la nivel de experţi, până la întâlnirea în trei Iran-SUA-Elbaradei, apoi reluate în şedinţă plenară cu toate părţile.
În timpul dimineţii, şeful diplomaţiei iraniene, Manouchehr Mottaki, a creat surpriză la Viena opunându-se, de la Teheran, prezenţei Franţei la aceste negocieri ca urmare a unui litigiu nuclear din trecut.
La Paris, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe francez, Bernard Valero, a ripostat subliniind că Franţa chiar 'participă' la reuniunea de la Viena şi că 'discuţiile continuă'.
Reuniunea de la Viena are ca obiectiv să fixeze modalităţile de livrare către Iran până într-un an de uraniu îmbogăţit la 19,75 la sută pe care Teheranul vrea să îl utilizeze drept combustibil în reactorul său de cercetare sub control al AIEA în scopuri medicale, mai ales pentru a produce izotopi intrând în tratamentele anumitor cancere.
În schimb, Iranul trebuie să predea o parte din cele 1.500 de kilograme de uraniu slab îmbogăţite de el în pofida sancţiunilor Consiliului de Securitate al ONU.























































