Un tânăr din Călărași a furat un lemur de la o grădină zoologică. Animalul a fost găsit legat de picioare și traumatizat
0Un tânăr de 18 ani din municipiul Călărași a fost reţinut de poliţişti după ce, joi, ar fi furat un lemur de la Grădina Zoologică din județ. Animalul a fost găsit în viață, legat de picioare, fără leziuni, dar traumatizat.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, absenţa animalului din Grădina Zoologică a fost anunţată, joi, printr-un apel la 112. Iar din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că persoane necunoscute, prin tăierea lacătului cu care era asigurată boxa animalelor, ar fi pătruns în interior şi ar fi sustras o maimuţă, specia Lemur.
Cercetările desfăşurate cu operativitate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au condus la identificarea persoanei în cauză, respectiv un tânăr, de 18 ani, din municipiul Călăraşi.
De asemenea, potrivit sursei citate, în urma căutărilor efectuate în zona unde locuieşte persoana în cauză, „maimuţa a fost găsită într-o clădire abandonată, fiind legată de picioare”.
Reprezentanții Grădinii Zoologice din Călărași au afirmat că animalul nu a suferit leziuni, dar este traumatizat.
„Dragi prieteni ai Zoo, Aceasta este o postare prin care dorim să mulțumim polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Călărași pentru profesionalism, implicare și promptitudine. King Julien, lemurul nostru este acum în siguranță. Am trăit momente dificile, întrucât în cursul zilei de ieri exemplarul din colecția noastră a fost dat dispărut. Întreaga echipă Zoo împreună cu polițiștii au depus toate eforturile pentru a fi găsit în siguranță, iar acum se află sub supraveghere, fără leziuni. Lemurul a fost traumatizat, întrucât a fost bruscat de tinerii care l-au luat cu forța din padocul său”, au scris reprezentanții instituției pe pagina de Facebook.
Grădina Zoologică a mulțumit autorităților pentru sprijinul acordat în găsirea lemurului și au subliniat că acest eveniment trage un semnal de alarmă.
„Este un semnal de alarmă pentru noi, întreaga comunitate din care toți facem parte! Noi, echipa Zoo, depunem constant toate eforturile pentru a proteja atât grădina, cât și animalele din colecție, însă nu putem controla acțiunile vizitatorilor noștri. Ne confruntăm zilnic cu probleme similare, în care munca depusă de colegii noștri nu este respectată de unii dintre vizitatori sau ne lovim de situații în care animalele sunt traumatizate prin gesturi necontrolate ale altora. Ne dorim ca Zoo să rămână un loc în care oamenii, care știu ce înseamnă să respecte mediul înconjurător și animalele, vin cu plăcere pentru a se bucura de tot ceea ce noi încercăm să construim”, au conchis reprezentanții instituției.
Tânărul suspectat de furt calificat a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi.