Un șofer român de TIR a paralizat ore întregi traficul pe o autostradă din Belgia. Camionul transporta 39 de tone de oțel
Circulația pe autostrada E17 din Belgia, pe sensul către Anvers, a fost grav afectată miercuri, după ce un camion condus de un șofer român a suferit o explozie de pneu în apropiere de orașul belgian Sint-Niklaas.

Incidentul s-a produs în jurul orei 8:30, când una dintre anvelopele semiremorcii unui camion încărcat cu 39 de tone de oțel a explodat, relatează publicația belgiană Het Laatste Nieuws.
Bucăți din pneul distrus au fost proiectate pe carosabil, iar alte două anvelope au fost avariate.
Soferul a reușit să controleze vehiculul și să îl tragă în siguranță pe banda de urgență, evitând producerea unui accident, nu și a blocajelor.
Problemele au apărut însă din cauza spațiului foarte redus de pe banda de urgență în zona respectivă. Pentru siguranța traficului, autoritățile au fost nevoite să închidă banda din dreapta a autostrăzii, ceea ce a provocat ambuteiaje importante pe direcția Anvers.
Operațiunea de remediere s-a dovedit dificilă. Camionul nu a putut fi remorcat imediat, fiind nevoie de înlocuirea anvelopelor, direct la fața locului. Dat fiind că era vorba despre anvelope speciale pentru vehicule de mare tonaj, iar găsirea unor exemplare compatibile a necesitat timp.
Din cauza intervenției complexe, restricțiile de trafic au rămas în vigoare mare parte din dimineață și după-amiaza zilei de miercuri, iar pe E17 s-au format cozi de kilometri.
Amintim că, în februarie, un șofer român a fost rănit după ce TIR-ul pe care îl conducea s-a răsturnat pe o autostradă din Germania. Pompierii au fost nevoiți să spargă parbrizul pentru a-l ajuta să iasă din cabină.
În urmă cu un ani, un șofer român de TIR a distrus parțial un monument istoric din Spania vechi de peste 240 de ani. Incidentul nu s-a soldat cu victime, dar a afectat grav una dintre cele mai importante structuri istorice ale orașului Algeciras.




















































