Șofer român condamnat la închisoare în Franța. Ce au descoperit vameșii în camionul său | adevarul.ro

Șofer român condamnat la închisoare în Franța. Ce au descoperit vameșii în camionul său

Publicat:
0
1 live

Un șofer român de camion a fost condamnat la patru ani de închisoare în Franța, după ce autoritățile au descoperit o cantitate impresionantă de droguri în remorca vehiculului său. Bărbatul a susținut că a acceptat transportul ilegal din cauza problemelor financiare și a situației medicale a mamei sale.

Închisoare
Românul a ajuns după gratii Foto: Adevărul (arhivă)

Potrivit publicației franceze Nice-Matin, românul în vârstă de 39 de ani a fost judecat de Tribunalul Corecțional din Draguignan, după ce vameșii francezi au găsit 407 kilograme de rășină de canabis în camionul pe care îl conducea.

Drogurile erau ascunse printre produse de Crăciun

Descoperirea a fost făcută în dimineața zilei de 22 octombrie, într-o parcare de pe autostrada A8, în zona Adrets de l’Estérel, din sudul Franței.

În urma controlului, autoritățile au identificat 14 cutii care conțineau droguri, ascunse printre produse de Crăciun destinate pieței italiene, scrie Mediafax.

Inițial, șoferul român a negat că ar fi implicat în transportul ilegal, însă ulterior, în timpul audierilor, a recunoscut că acceptase să ducă marfa din Spania până în Italia.

Acesta a povestit că fusese abordat în Barcelona, în timp ce efectua o pauză obligatorie de nouă ore. O mașină gri ar fi oprit în apropierea mai multor camioane, iar persoanele din vehicul i-ar fi propus să transporte „ciocolată” până la Roma.

„Am datorii uriașe, mama este bolnavă”

În fața anchetatorilor, românul a explicat că dificultățile financiare l-au determinat să accepte propunerea. Pentru transportul drogurilor urma să primească 5.000 de euro la destinație.

Judecătorii l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare și au dispus interzicerea definitivă a accesului său pe teritoriul Franței.

În plus, bărbatul trebuie să achite o amendă vamală de 3,26 milioane de euro.

Avocatul său, Eric Vincent, a susținut că șoferul a fost exploatat de traficanți, care caută persoane vulnerabile financiar și le oferă sume relativ mici în raport cu riscurile asumate.

Autoritățile au inițiat și o cooperare internațională între serviciile de anchetă, pentru identificarea persoanelor care au organizat transportul.

Top articole

Partenerii noștri