Un român angajat la Amazon Germania s-a îmbătat și a distrus un Mercedes pe care tocmai ce-l primise

0
Publicat:

Un român, curier la Amazon, a provocat un accident în Germania și a distrus mașina nouă a companiei la care lucra. Șoferul era beat, având o alcoolemie de 1,52 la mie.

Foto: Feuerwehr
Foto: Feuerwehr

Accidentul a avut loc pe un drum național Bundesstraße 441 din Dedensen. Purtătorul de cuvânt al poliției a declarat pentru presa germană că românul are 24 de ani și conducea un Mercedes Sprinter care fusese cumpărat cu zece zile în urmă.

Mașina nouă a companiei Amazon a ajuns pe sensul opus, într-o curbă, și a intrat în coliziune cu un Seat Ibiza, condus de o femeie de 29 de ani, care era însoțită de soțul ei, în vârstă de 30 de ani.

Foto: Feuerwehr
Foto: Feuerwehr

Cei trei au fost răniți și transportați la spital. Românului i s-a confiscat permisul de conducere și a trebuit să depună o garanție de 500 de euro, la cererea parchetului. A fost deschis un dosar penal.

Potrivit poliției, ambele vehicule au fost avariate aproape total. Cu toate că nu se cunoaște valoarea exactă a pagubelor, polițiștii estimează că este vorba de „daune mari”, scrie publicația Hannoversche Allgemeine Zeitung, citată de Libertatea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite