Un român, acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei, a fost reținut în regiunea separatistă Abhazia controlată de ruși
0David Kerch Adrian, cetățean român, a fost reținut în regiunea separatistă Abhazia fiind acuzat că a colaborat cu serviciile secrete ucrainene.
Românul ar fi trebuit să filmeze instalații militare cu ajutorul unei drone, anunță Serviciul securității de stat, scrie agenția de presă rusă RIA Novosti citată de Pravda.
„În cadrul activităților operative desfășurate la 10 decembrie, forțele Serviciului Securității de Stat au împiedicat o tentativă de implicare a cetățeanului român David Kerch Adrian în colectarea de informații despre instalațiile militare situate în Abhazia”, se arată în mesaj.
Bărbatul a venit în Abhazia în scop turistic, dar ar fi fost în contact cu Direcția Principală de Informații a Ucrainei (GUR) în vederea transferului de date privind amplasarea unor facilități militare.
Agenția de presă rusă RIA Novosti nu a prezentat alte detalii.