Un elev a fost ucis în plină stradă, în cartierul Ferentari din Capitală
0
Un elev în vârstă de 16 ani a fost ucis, iar un coleg al său a fost rănit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o stradă din cartierul bucureştean Ferentari, după ce au fost înjunghiaţi de un tânăr pe care poliţiştii încearcă acum să-l identifice. Anchetatorii susţin că, înainte de atac, cei doi adolescenţi s-au certat preţ de câteva minute cu agresorul, dar nu cunosc încă motivul conflictului.
Primii care au ajuns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la locul tragediei au fost paramedicii SMURD, care au găsit un adolescent în vârstă de 16 ani înjunghiat în inimă, aflat în stare de inconştienţă, şi un altul, de 17 ani, cu o tăietură la braţ.
Medicii au încercat timp de aproape o oră să-l resusciteze pe adolescentul rănit grav, însă acesta nu a mai putut fi salvat.
Poliţiştii Serviciului Omoruri au declanşat o anchetă şi au stabilit că, în jurul orei 3.00, cei doi elevi s-au certat un tânăr care, la un moment dat, a scos un briceag şi i-a lovit pe amândoi.
Băiatul rănit la braţ a fost transportat de ambulanţă la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acestuia. Potrivit anchetatorilor, rana nu i-a pus viaţa în pericol adolescentului care se află însă în stare de şoc.
"Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei - Serviciul Omoruri, pentru identificarea autorului şi stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei într-un comunicat de presă remis sâmbătă.