Spectacol ceresc unic. Șapte planete se aliniază pe cer luna viitoare
0Observatorii stelari vor avea parte de o aliniere rară a șapte planete pe 28 februarie, când Mercur se va alătura altor șase planete care sunt deja vizibile pe cerul nopții.

Șase planete - Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun - sunt vizibile în prezent pe cerul nopții. Pe parcursul unei singure nopți, la sfârșitul lunii februarie, li se va alătura Mercur, o rară aliniere de șapte planete vizibilă pe cer, scrie bbc.com.
Dar astfel de evenimente nu sunt doar un spectacol pentru privitorii de stele - ele pot avea, de asemenea, un impact real asupra sistemului nostru solar și oferă posibilitatea de a obține noi informații despre locul nostru în cadrul acestuia.
Cele opt planete majore ale sistemului nostru solar orbitează în jurul Soarelui în același plan plat, toate având viteze diferite. Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare, completează o orbită - un an pentru planetă - în 88 de zile. Anul Pământului, desigur, este de 365 de zile, în timp ce Neptun are nevoie de 60 190 de zile, sau aproximativ 165 de ani tereștri, pentru a efectua o singură revoluție în jurul stelei noastre.
Vitezele diferite ale planetelor înseamnă că, ocazional, mai multe dintre ele pot fi aliniate aproximativ pe aceeași parte a Soarelui. De pe Pământ, dacă orbitele se aliniază corect, putem vedea mai multe planete în același timp pe cerul nostru nocturn. În cazuri rare, toate planetele se vor alinia astfel încât să apară împreună pe cerul nostru de noapte de-a lungul eclipticii, calea trasată de Soare.
”Parada planetară” de pe 28 februarie 2025
Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn sunt suficient de luminoase pentru a fi vizibile cu ochiul liber, în timp ce Uranus și Neptun necesită un binoclu sau un telescop pentru a fi văzute.
În ianuarie și februarie, putem fi martorii acestui eveniment. Planetele nu sunt aliniate exact, astfel încât ele vor apărea într-un arc pe cer datorită planului lor orbital în sistemul solar. În timpul nopților senine din ianuarie și februarie, toate planetele, cu excepția lui Mercur, vor fi vizibile - un eveniment numit uneori paradă planetară. Pe 28 februarie, însă - dacă vremea permite - toate cele șapte planete vor fi vizibile, un spectacol extraordinar pentru observatorii de la sol.
„Există ceva special în a privi planetele cu proprii ochi”, spune Jenifer Millard, comunicator științific și astronom la Fifth Star Labs din Marea Britanie. „Da, puteți merge pe Google și obține o imagine mai spectaculoasă a tuturor acestor planete. Dar atunci când te uiți la aceste obiecte, este vorba de fotoni care au călătorit milioane sau miliarde de kilometri prin spațiu pentru a ajunge pe retina ta.”
Deși fascinante de observat, au astfel de alinieri vreun impact aici, pe Pământ? Sau ar putea avea o utilitate în creșterea înțelegerii sistemului nostru solar și nu numai?
De fapt, spune Millard, „este doar o întâmplare că ele se află în această poziție a orbitelor lor”. Și, deși unii oameni de știință au sugerat că alinierile planetare ar putea avea un impact asupra Pământului, baza științifică pentru majoritatea acestor afirmații este slabă sau inexistentă.
Alinierea planetelor ar putea influența activitatea Soarelui
Cu toate acestea, în 2019, cercetătorii au sugerat că alinierile planetare ar putea avea un impact asupra activității solare. Una dintre principalele întrebări nerezolvate cu privire la Soare este ce determină ciclul său de 11 ani dintre perioadele de activitate maximă, cunoscute sub numele de maxim solar (în care ne aflăm în prezent), și perioadele de cea mai slabă activitate, minim solar. Frank Stefani, fizician la centrul de cercetare Helmholtz-Zentrum din Dresda-Rossendorf, Germania, crede că răspunsul ar putea fi forțele de maree combinate ale lui Venus, Pământ și Jupiter.
În timp ce forța de maree a fiecărei planete asupra Soarelui este extrem de mică, Stefani spune că atunci când două sau mai multe planete se aliniază cu Soarele - cunoscută sub numele de syzygy - acestea s-ar putea combina pentru a provoca mici rotații în interiorul stelei, numite unde Rossby, care pot determina evenimente meteorologice.
„Pe Pământ, undele Rossby provoacă cicloane și anticicloane”, spune Stefani. „Avem aceleași unde Rossby în Soare”. Calculele lui Stefani au arătat că alinierile lui Venus, Pământ și Jupiter ar determina o periodicitate a activității solare de 11,07 ani, ceea ce corespunde aproape exact cu durata ciclurilor solare pe care le vedem.
Nu toată lumea este atât de sigură de idee, unii observând că activitatea solară poate fi deja explicată doar prin procesele din interiorul Soarelui. „Dovezile observaționale sugerează că planetele cauzează în mod direct ciclul solar, pur și simplu nu se întâmplă”, spune Robert Cameron, cercetător solar la Institutul Max Planck pentru cercetarea sistemului solar din Germania, care a publicat o lucrare pe această temă în 2022. „Nu există nicio dovadă a vreunei sincronizări”.
Există însă și alte ciudățenii, mult mai puțin controversate, ale alinierilor planetare care au cu siguranță un impact asupra noastră: utilitatea lor pentru observațiile științifice, în special în ceea ce privește explorarea sistemului solar.
Folosirea atracției gravitaționale a unei planete bine plasate, cum ar fi Jupiter, pentru a arunca o navă spațială spre exterior poate reduce dramatic timpul de călătorie.
Alinierea planetelor și efectul de praștie
Atingerea planetelor exterioare cu o navă spațială este dificilă, deoarece aceste lumi sunt foarte îndepărtate, la miliarde de kilometri, și ar fi nevoie de zeci de ani pentru a ajunge la ele. Cu toate acestea, utilizarea atracției gravitaționale a unei planete bine plasate, cum ar fi Jupiter, pentru a arunca o navă spațială spre exterior poate reduce dramatic timpul de călătorie, lucru pe care nicio navă spațială nu l-a făcut mai bine decât vehiculele Voyager ale Nasa.
În 1966, un om de știință de la Nasa, Gary Flandro, a calculat că, în 1977, va exista o aliniere a celor patru planete cele mai îndepărtate - Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun - care va permite vizitarea tuturor celor patru într-un interval de doar 12 ani, față de 30 de ani dacă acestea nu ar fi aliniate. Această aliniere fortuită, care are loc doar o dată la 175 de ani, a determinat Nasa să lanseze în 1977 navele spațiale gemene Voyager 1 și 2 într-un „Grand Tour” al sistemului solar exterior.
Voyager 1 a trecut pe lângă Jupiter în 1979 și Saturn în 1980, evitând Uranus și Neptun deoarece oamenii de știință doreau să treacă pe lângă Titan, luna fascinantă a lui Saturn, și nu puteau face acest lucru fără să strice efectul de praștie.
Dar Voyager 2 a folosit alinierea pentru a vizita toate cele patru planete, devenind singura navă spațială din istorie care a vizitat Uranus și Neptun, în 1986 și respectiv 1989.
„A ieșit fantastic”, spune Fran Bagenal, astrofizician la Universitatea Colorado, Boulder din SUA și membru al echipei științifice Voyager. „Dacă Voyager 2 ar fi plecat în 1980, i-ar fi trebuit până în 2010 pentru a ajunge la Neptun. Nu cred că ar fi obținut sprijin. Cine va finanța un astfel de lucru?”
În 2024 a fost posibil să vedem Marte și Jupiter în conjuncție cu ochiul liber, dar Venus, Saturn, Uranus și Neptun vor fi de asemenea vizibile în ianuarie 2025 (Credit: Getty Images)
Alinierile planetelor nu sunt utile doar în cadrul sistemului nostru solar. Astronomii folosesc alinierile pentru a cerceta multe aspecte diferite ale Universului, și în niciun caz mai mult decât în descoperirea și studiul exoplanetelor, lumi care orbitează în jurul altor stele decât Soarele.
Metoda dominantă de descoperire a acestor lumi este cunoscută sub numele de metoda tranzitului: atunci când o exoplanetă trece prin fața unei stele din punctul nostru de vedere, aceasta întunecă lumina stelei, permițând discernerea dimensiunii și a orbitei sale.
Datorită acestei metode, s-au descoperit numeroase planete care orbitează în jurul anumitor stele. Trappist-1, o stea pitică roșie situată la 40 de ani-lumină de Pământ, are șapte planete de mărimea Pământului care tranzitează steaua din punctul nostru de vedere. Planetele din acest sistem sunt de fapt în rezonanță unele cu altele - ceea ce înseamnă că planeta cea mai îndepărtată completează două orbite pentru fiecare trei orbite ale planetei următoare spre interior, apoi patru, șase și așa mai departe. Aceasta înseamnă că există perioade în care mai multe planete din sistem se aliniază în linie dreaptă, ceea ce nu se întâmplă în sistemul nostru solar.
Folosind tranzitele, se poate studia existența atmosferelor pe astfel de planete. „Dacă o planetă cu atmosferă trece prin fața unei stele, această aliniere înseamnă că lumina stelei trece prin planetă, iar moleculele și atomii din atmosfera planetei absorb lumina la anumite lungimi de undă”, spune Jessie Christiansen, astronom la Nasa Exoplanet Science Institute din cadrul California Institute of Technology.
Acest lucru permite identificarea diferitelor gaze, cum ar fi dioxidul de carbon și oxigenul. „Marea majoritate a analizei compoziției noastre atmosferice se datorează alinierilor”, spune ea.
Alinieri mult mai mari ne pot permite să sondăm Universul îndepărtat, și anume alinierile galaxiilor. Observarea galaxiilor din universul foarte timpuriu este dificilă deoarece acestea sunt foarte slabe și foarte îndepărtate. Cu toate acestea, dacă o galaxie mare sau un grup de galaxii trece între linia noastră vizuală și o galaxie timpurie mult mai îndepărtată, atracția sa gravitațională mare poate mări lumina obiectului mai îndepărtat, permițându-ne să îl observăm și să îl studiem, un proces numit lentilă gravitațională.
„Acestea sunt alinieri uriașe la scara universului”, spune Christiansen. Ele sunt folosite de telescoape precum James Webb Space Telescope pentru a observa stele și galaxii îndepărtate, cum ar fi Earendel, cea mai îndepărtată stea cunoscută de Pământ. Lumina observată de telescop de la această stea provine din primul miliard de ani din istoria de 13,7 miliarde de ani a Universului și a fost vizibilă doar datorită lentilei gravitaționale.
Există și alte utilizări inedite ale alinierilor, cum ar fi sondarea existenței vieții extraterestre, în sisteme solare în care exoplanetele trec una prin fața celeilalte din punctul nostru de vedere.
În 2024, studentul absolvent Nick Tusay de la Universitatea de Stat Pennsylvania din SUA a folosit aceste alinieri pentru a căuta orice comunicații de propagare trimise între lumile sistemului Trappist-1, cum ar fi modul în care pe Pământ trimitem semnale către planete precum Marte din sistemul nostru solar pentru a vorbi cu rovere și nave spațiale. „Orice moment în care două planete sunt aliniate ar putea fi interesant”, spune Tusay.
Cu această ocazie, căutările nu au dat rezultate. Dar o civilizație extraterestră care privește spre propriul nostru sistem solar ar putea folosi alinieri similare în același scop. În timp ce parada planetară din această lună depinde de punctul tău de vedere - oricare două planete din sistemul nostru pot fi aliniate dacă ești poziționat în unghiul potrivit - nu este imposibil să ne imaginăm pe altcineva la celălalt capăt, urmărind.
„Poate că o altă civilizație extraterestră ar putea vedea în asta o oportunitate de a-și efectua propriile investigații”, spune Tusay.