Sorin Ovidiu Vîntu rămâne în închisoare. Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea acestuia de liberare condiţionată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vîntu a fost condamnat la un doi ani de închisoare pentru favorizarea infractorului FOTO Mediafax
Vîntu a fost condamnat la un doi ani de închisoare pentru favorizarea infractorului FOTO Mediafax

Cererea de liberare condiţionată formulată de Sorin Ovidiu Vîntu - încarcerat de aproape patru luni, după condamnarea la închisoare din dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa - a fost respinsă, luni, de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4. Decizia instanţei însă nu este definitivă. Acesta a fost condamnat, în ianuarie 2014, la doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului.

Solicitarea lui Vîntu a fost respinsă ca nefondată, instanţa dispunând totodată ca omul de afaceri să nu mai poată înainta o astfel de cerere înainte de 26 august.

Soluţia nu este definitivă şi poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

În cererea de liberare, avocaţii lui Sorin Ovidiu Vîntu au inserat caracterizarea omului de afaceri, realizată de reprezentanţii Penitenciarului Jilava în perioada în care a executat pedeapsa primită în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă. 

Din aceasta rezultă că Vîntu „are o personalitate matură, abilitatea de a se adapta normelor şi regulilor unui grup stabil, conduita echilibrată, este o persoană inteligentă, întreprinzătoare, activă social".

„În privinţa comportamentului petentului în perioada de libertate intervenită între cele două condamnări vă rugăm să observaţi că petentul a avut o conduită conformă cu normele de convieţuire socială, acordând o încredere sportiă justiţiei în general şi rolului social al acesteia, în condiţiile în care a apelat la organele judiciare ale Statului, formulând un denunţ (...) cu privire la săvâr;irea unei infracţiuni de trafic de influenţă (...) de către inculpatul Obreja Rudel", semai precizează în cererea de liberare condiţionată.

Sorin Ovidiu Vîntu a solicitat să fie liberat condiţionat după ce a executat două treimi din pedeapsă, cererea fiind înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 pe 10 aprilie.

Vîntu a executat până în prezent un an de închisoare, după pedeapsa primită în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă, şi aproape patru luni din condamnarea din dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.

La termenul anterior, instanţa a amânat dezbaterile, pentru că penitenciarul nu a comunicat instanţei documentele din dosarul legat de executarea primei condamnări a lui Sorin Ovidiu Vîntu.

În acest sens, instanţa a dispus să se solicite penitenciarului transmiterea acestui dosar, pentru verificarea executării în condiţii oprime a primei pedepse.

Avocatul lui Sorin Ovidiu Vîntu a declarat atunci că, după anul petrecut în penitenciar şi, respectiv, după perioada din 24 ianuarie până în prezent în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost închis, poate fi propusă liberarea condiţionată, întrucât a executat două treimi din pedeapsa cea mai grea stabilită în urma contopirii pedepselor, respectiv cea de doi ani de închisoare.

Potrivit articolului 587 din noul Cod de Procedură Penală, liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Vîntu se află la penitenciar, după ce a fost condamnat definitiv, pe 24 ianuarie, de Curtea Supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat pe 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Vîntu a mai fost trimis în judecată, alături de Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Gheorghe Şupeală şi alte şapte persoane, pe 31 ianuarie, pentru spălare de bani şi delapidarea patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 12 milioane de euro.

Vîntu este judecat şi în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu executare

Magistraţii Curţii Supreme au decis, vineri seară, condamnarea definitivă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la 2 ani de înschisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de favorizarea fostului director al Gelsor, Nicolae Popa.

Pronunţarea în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu e acuzat de favorizarea lui Nicolae Popa, amânată pentru 20 iunie

Curtea de Apel Bucuresti a amânat joi pentru 20 iunie pronunţarea în cazul apelului declarat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru favorizarea fostului director al Gelsor Nicolae Popa, condamnat în dosarele FNA şi FNI.

DOSARUL „FUGA LUI POPA”  Vîntu, condamnat la doi ani de închisoare

Instanţa Tribunalului Bucureşti l-a condamnat marţi pe Sorin Ovidiu Vîntu la doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului, în dosarul în care este acuzat că l-ar fi ajutat pe Nicolae Popa să fugă din ţară. Totodată, în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fostul preşedinte al Băncii Române de Scont, Octavian Ţurcan şi şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian.

Cum a dat SOV tunul la FNI: 13 paşi care i-au purtat noroc în delapidarea celor 7 milioane de dolari

Creierul din spatele celei mai mari inginerii financiare, Sorin Ovidiu Vîntu, a fost trimis în judecată pentru prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI). „Adevarul” vă prezintă, în episoade, filmul complet al celui mai răsunător scandal financiar care a existat vreodată în România şi care a păgubit 300.000 de investitori.

Procurorii: Vîntu l-a pus pe Nicolae Popa să delapideze banii FNI din care şi-a clădit un imperiu imobiliar

Dosarul FNI trimis azi în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) se referă doar la o parte din istoria prăbuşirii FNI, şi anume la modul în care Sorin Ovidiu Vîntu a scos ilegal de la FNI peste 7 milioane de dolari (la valoarea din 2000), bani din care SOV a cumpărat imobile şi şi-a finanţat afacerile.

Sorin Ovidiu Vîntu, la un pas de un nou proces în dosarul FNI

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat în Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat la un an de închisoare pentru şantaj, a fost dus, joi dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI).

Dosarul „FNI”: Nicolae Popa, audiat la Parchetul General

Nicolae Popa a fost adus în această dimineaţă la Parchetul Instanţei Supreme pentru a fi audiat în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost pus sub acuzare de procurori pentru spălare de bani şi instigare la delapidare. 

DOSARUL „PETROMSERVICE” Vîntu şi Luca au fost trimişi în judecată pentru spălare de bani şi delapidare

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi foştii directori ai Petromservice, Gheorghe Şupeală şi Zizi Anagnostopol, au fost trimişi în judecată joi, de procurorii Parchetului General, sub acuzaţiile de spălare de bani şi delapidare. Prejudiciul produs companiei Petromservice se ridică, potrivit rechizitoriului făcut de anchetatori, la peste 83,5 de milioane de euro.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite