DOSARUL „FUGA LUI POPA”  Vîntu, condamnat la doi ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa Tribunalului Bucureşti l-a condamnat marţi pe Sorin Ovidiu Vîntu la doi ani de închisoare cu executare pentru favorizarea infractorului, în dosarul în care este acuzat că l-ar fi ajutat pe Nicolae Popa să fugă din ţară. Totodată, în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi fostul preşedinte al Băncii Române de Scont, Octavian Ţurcan şi şoferul lui Vîntu, Alexandru Stoian.

Aceştia sunt acuzaţi de complicitate la fuga lui Nicolae Popa, fostul şef al Gelsor şi SOV Invest, firmele prin care Vîntu ar fi delapidat Fondul Naţional de Investiţii.

Decizia Tribunalului nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian au fost trimişi în judecată pe 12 octombrie 2010. Ei sunt suspectaţi că l-ar fi ajutat pe Nicolae Popa să fugă din ţară şi i-au trimis bani să supravieţuiască în Indonezia. 

Împreună cu Ioana Maria Vlas, Nicolae Popa este acuzat că ar fi păgubit 300.000 de români prin Fondul Naţional de Investitii. 

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în închisoare pentru executarea unei pedepse de un an, pe care a primit-o după ce judecătorii au stabilit că acesta l-a ameninţat şi şantajat afaceristului Sebastian Ghiţă, patronul postului România TV.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite