Slumdog Millionaire, marele câştigător al ceremoniei Oscarurilor din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul britanic Slumdog Millionaire a câştigat cele mai multe premii ale Academiei americane de film, printre care şi distincţiile pentru cea mai bună peliculă a anului şi cea mai bună regie. Realizat de Danny Boyle, cunoscut până acum îndeosebi pentru regia filmului Trainspotting, Slumdog Millionaire spune povestea incredibilă a unui adolescent indian crescut în cartierele rău famate al Mumbaiului care ajunge în finala unui concur

Slumdog Millionaire a primit nu numai cele mai importante Oscaruri, dar şi cele mai multe statuete. Astfel, pelicula regizată de Danny Boyle a fost premiată pentru cel mai bun scenariu adaptat, cea mai bună imagine, cel mai bun sunet, cel mai bun montaj, cea mai bună coloană sonoră şi cea mai bună melodie originală.

"Slumdog Millionaire", care va rula şi în România din 13 martie, a fost recompensat cu cel mai important premiu al cinematografiei mondiale în dauna producţiilor "The Curious Case of Benjamin Button", "Frost/Nixon", "The Reader" şi "Milk".

Filmul mai avea în palmares patru Globuri de Aur, şapte BAFTA (premiile Academiei Britanice de Film) şi alte nu mai puţin de 51 de premii. Pelicule este o coproducţie SUA-Marea Britanie-India care demonstrează că Hollywood şi Bollywood pot colabora cu succes. Povestea din acest film, comică şi romantică în egală măsură, are ca protagonist un tânăr indian care participă la un concurs TV de cultură generală pentru a-şi impresiona prietena.



Sean Penn, Oscarul pentru cea mai bună interpretare masculină

Sean Penn a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru prestiaţia din pelicula Milk, regizată de Gus Van Sant. În acest film, Sean Penn interpretează rolul politicianului Harvey Milk, primul homosexual declarat ales într-o funcţie publică în statul California.

Kate Winslet,  cea mai bună actriţă în rol principal


image

Actriţa Kate Winslet a primit Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, datorită prestaţiei din filmul "The Reader", regizat de Stephen Daldry.

La aceeaşi categorie au fost nominalizate Anne Hathaway ("Rachel Getting Married"), Meryl Streep ("Doubt"), Angelina Jolie ("Changeling") şi Melissa Leo ("Frozen River").

Winslet, în vârstă de 34 de ani, mai are în palmares două Globuri de Aur, câştigate, tot în 2009, pentru rolurile din "Revolutionary Road" şi acelaşi "The Reader". În cariera sa, actriţa britanică a mai fost nominalizată de cinci ori la Oscar.

Filmul japonez Departures a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, impunându-se în faţa peliculelor The Baader Meinhof Complex (Germania), The Class (Franţa), Revanche (Austria) şi Waltz With Bashir (Israel).

Compozitorul A.R. Rahman a îmbogăţit colecţia de Oscaruri a filmului Slumdog Millionaire cu încă un premiu pentru cea mai bună coloană sonoră, cu piesa "Jai Ho".

Filmul The Curious Case of Benjamin Button a obţinut premiul Oscar la categoria efecte speciale, pelicula The Dark Knight a obţinut premiul Oscar pentru editare de sunet, iar Slumdog Millionaire a obţinut încă un premiu Oscar pentru cel mai bun sunet şi unul pentru editare video.

Filmele Man on Wire şi Smile Pinky au câştigat premiul Oscar la categoria cel mai bun lungmetraj documentar şi respectiv cel mai bun scurtmetraj documentar.

Actorul australian Heath Ledger a câştigat duminică premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar masculin, pentru interpretarea maleficului personaj The Joker din filmul Batman, The Dark Knight, la 13 luni după moartea sa în urma unei supradoze de medicamente, la vârsta de 28 de ani.

Ledger i-a învins la această categorie pe Josh Brolin (Milk), Robert Downey Jr. (Tropic Thunder), Philip Seymour Hoffman (Doubt) şi Michael Shannon (Revolutionary Roard).

"Am ştiut amândoi că această interpretare pe care i-ai dat-o lui Joker a fost cu totul specială şi chiar ne-am făcut planuri să fim împreună aici, în această mare zi", a declarat sora sa, Kate Ledger, care a primit Oscarul alături de părinţii săi.

În filmul The Dark Knight, cel mai mare succes de box-office din istoria cinematografiei americane după Titanic, Heath Ledger joacă rolul lui Joker, formidabilul şi lipsitul de scrupule adversar al lui Batman, oferind o nouă profunzime acestui personaj ce a mai fost interpretat de Jack Nicholson în primul film al seriei Batman, în 1989.

În cadrul categoriilor tehnice ale premiilor Oscar, filmul The Curious Case of Benjamin Button a obţinut două trofee pentru regie artistică şi pentru machiaj, în timp ce filmul The Duchess a obţinut Oscarul pentru costume.

Filmul Wall-E realizat de studiourile Disney-Pixar, a câştigat premiul Oscar pentru lungmetraj de animaţie, impunându-se la această categorie în faţa peliculelor Kung Fu Panda şi Bolt.

Este pentru a doua oară consecutiv după afilierea cu studiourile Disney când Pixar câştigă un premiu Oscar (anul trecut aceste studiouri au obţinut premiul Oscar cu animaţia Ratatouille), şi cel de-al patrulea Oscar din istoria acestor studiouri de animaţie Pixar (după Finding Nemo - 2004 şi The Indestructibles - 2005).

Wall-E spune povestea unui micuţ robot compactor de deşeuri pe o planetă abandonată de oameni şi acoperită de gunoaie. Viaţa sa este bulversată de apariţia unei misterioase navete spaţiale la bordul căreia se află Eve, o 'roboată' ultrasofisticată de care micuţul robot compactor se îndrăgosteşte imediat şi iremediabil.

Wall-E a fost realizat de Andrew Stanton, alături de Lee Unkrich (Finding Nemo).

Dustin Lance Black a câştigat premiul Oscar la categoria rezervată celui mai bun scenariu original cu filmul Milk, iar Simon Beaufoy a obţinut premiul Oscar la categoria cel mai bun scenariu adaptare, cu film Slumdog Millionaire.

Actriţa spaniolă Penelope Cruz a câştigat astăzi premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin cu filmul Vicky Cristina Barcelona de Woody Allen, devenind prima actriţă din Spania recompensată cu un premiu Oscar.

Penelope Cruz, 34 de ani, aflată la a doua nominalizare la un premiu al Academiei americane de Film, după rolul din filmul Volver de Pedro Almodovar, în 2007, a reuşit să se impună în faţa contracandidatelor la această categorie, Viola Davis şi Amy Adams, pentru Doubt, şi respectiv Marisa Tomei (The Wrestler) şi Taraji Henson (The Curious Case of Benjamin Button).

Acest premiu Oscar salută interpretarea dată de Penelope Cruz în filmul Vicky Cristina Barcelona, în rolul Maria Elena, o artistă pasională care suferă de o gelozie maladivă şi îşi dispută fostul soţ, un pictor interpretat de Javier Bardem, cu două turiste americane aflate în Spania, în vacanţă.

Cortina galei s-a ridicat la ora locală 17:30 (03:30 ora României). Cu o oră înainte de începerea ceremoniei, superstarurile lumii filmului au trecut pe covorul roşu, de la Sean Penn la Queen Latifah şi de la Robert Downey Jr la legendara stea a cinematografiei italiene Sophia Loren. Tenorul Placido Domingo este prezent şi el la marele eveniment anual al cinematografiei, trecând pe covorul roşu pe lângă Mickey Rourke, anunţă Agerpres.

Lista completă a câştigătorilor premiilor Oscar din acest an

 1. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL: Sean Penn ("Milk")

2. CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR: Heath Ledger ("The Dark Knight")

3. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL: Kate Winslet ("The Reader")

4. CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR: Penelope Cruz (pentru rolul din "Vicky Cristina Barcelona")

5. CEL MAI BUN FILM DE ANIMAŢIE AL ANULUI: "WALL-E"

6. CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE: “The Curious Case of Benjamin Button”

7. CEA MAI BUNĂ IMAGINE: "Slumdog Millionaire" (Anthony Dod Mantle)

8. CELE MAI BUNE COSTUME: "The Duchess" (Michael O'Connor)

9. CEL MAI BUN REGIZOR: Danny Boyle ("Slumdog Millionaire")

10. CEL MAI BUN DOCUMENTAR: "Man on Wire" (James Marsh, Simon Chinn)

11. CEL MAI BUN DOCUMENTAR DE SCURT-METRAJ: "Smile Pinki" (Megan Mylan)

12. CEL MAI BUN MONTAJ: “Slumdog Millionaire”

13. CEL MAI BUN FILM STRĂIN AL ANULUI:  "Departures" (Japonia)

14. CEL MAI BUN MACHIAJ: “The Curious Case of Benjamin Button"

15. CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ: "Slumdog Millionaire"

16. CEA MAI BUNĂ MELODIE ORIGINALĂ: "Jai Ho" (din filmul "Slumdog Millionaire")

17. CEL MAI BUN FILM AL ANULUI: "Slumdog Millionaire"

18. CEL MAI BUN SCURT METRAJ DE ANIMAŢIE: “La Maison en Petits Cubes" ( Kunio Katô)

19. CEL MAI BUN SUNET: “Slumdog Millionaire”

20. CEL MAI BUN MIXAJ SONOR: “The Dark Knight”

21. CELE MAI BUNE EFECTE SPECIALE: “The Curious Case of Benjamin Button”

22. CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT: "Slumdog Millionaire"

23. CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL: "Milk"

24. CEL MAI BUN SCURT METRAJ DE FICŢIUNE: “Spielzeugland (Toyland)” (Jochen Alexander Freydank)

Premiile Oscar, cele mai importante distincţii din cinematografia mondială, au fost acordate, anul acesta, pentru a 81-a oară. Câştigătorii au fost desemnaţi în urma votului Academiei Americane de Film.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite