Rromii, o minoritate pe care Europa nu o vrea

Statisticile arată că în ţările UE trăiesc aproximativ 12 milioane de etnici rromi, dar foarte puţini dintre aceştia au devenit, într-adevăr, cetăţeni europeni Rromii s-au

Statisticile arată că în ţările UE trăiesc aproximativ 12 milioane de etnici rromi, dar foarte puţini dintre aceştia au devenit, într-adevăr, cetăţeni europeni

Rromii s-au răspândit, de-a lungul timpului, pe întreg bătrânul continent, dar vestul Europei a preferat să întoarcă spatele acestei minorităţi, fie prigonind-o, fie asimilând-o forţat sau exterminând-o. Iar acum Europa pare să nu fie capabilă să gestioneze subiectul sensibil al integrării ţiganilor.

Cu puţin timp înainte ca Nicolae Mailat să ajungă un criminal cunoscut în Italia, dar şi dincolo de graniţele acestei ţări, doi înalţi oficiali, respectiv Thomas Hammarnerg, comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei, şi Millon Kothari, raportor special al ONU pentru aceleaşi drepturi, au cerut, într-o declaraţie comună, ca guvernele să depună eforturi sporite pentru a garanta minorităţii etnice a rromilor dreptul la locuinţă.

Declaraţia a fost redactată în urma plângerilor sosite din cel puţin 20 de ţări, printre care Albania, Bosnia, Bulgaria, Franţa, Italia şi Marea Britanie, unde se spune că, de câţiva ani încoace, ostilitatea faţă de rromi a crescut.

Aceştia fie au fost obligaţi la o expulzare mascată, fie li s-a "sugerat" să nu-şi mai facă apariţia prin centrul marilor oraşe. Cei doi înalţi funcţionari şi-au declarat preocuparea faţă de faptul că "Europa, unde trăiesc aproximativ 12 milioane de rromi, nu este în stare să aplice măsuri pentru instrumentarea unei justiţii sociale".

Astăzi, potrivit statisticilor, în Franţa trăiesc cel puţin un milion de ţigani, în Spania - peste 800.000, în Marea Britanie - peste 300.000, în Grecia - peste 350.000, iar în Bulgaria, Serbia, Turcia şi Slovacia, procentajul ţiganilor ajunge la 5% din totalul populaţiei.

Prigoniţi de secole sau asimilaţi forţat

Din cauza unor prejudecăţi de natură religioasă, dar şi a prăpastiei social-culturale dintre propriile tradiţii şi civilizaţia europeană, rromii au traversat perioade negre de persecuţii.

Spania, de pildă, a promulgat, încă din 1492, o lege prin care ţiganii erau expulzaţi de pe teritoriul ei. În 1591, oraşul italian Bologna i-a gonit alături de cetăţenii rămaşi fără ocupaţie. Odată cu apariţia statului modern, toleranţa europeană faţă de minorităţi s-a diminuat şi mai mult. Astfel, fie au fost date legi speciale "antiţigăneşti", fie rromii au fost supuşi unei asimilări forţate.

Timp de secole, Spania a continuat să-i trateze cu duritate, Biserica Catolică fiind de părere că tradiţiile rromilor sunt necreştine. Prigoana nazistă, căreia i-au căzut victime sute de mii de ţigani, rămâne una dintre cele mai negre pete ale istoriei. Dar şi după cel de-al Doilea Război Mondial rromii au continuat să fie trataţi deseori într-un mod ruşinos.

De exemplu, paşnica şi civilizata Elveţie a depus eforturi considerabile pentru a eradica modul de viaţă al familiilor de nomazi de pe teritoriul ei, numiţi "Jennish". În acest scop, chiar până în anii '70, copiii rromilor au fost luaţi sistematic de lângă părinţi şi instituţionalizaţi. Dacă nu erau băgaţi în orfelinate sau, în cel mai bun caz, daţi spre adopţie unor familii "normale", copiii de "Jennish" era internaţi în spitale de nebuni ori uitaţi în vreo închisoare.

Leonard Orban va expune problema integrării rromilor la Comisia Europeană

Comisarul European pentru multilingvism, Leonard Orban (foto), ne-a declarat că va discuta cu colegii săi comisari despre găsirea unei soluţii pentru integrarea minorităţii rrome, la nivelul Uniunii Europene. Până acum au existat doar programe care sunt destinate numai statelor în care această etnie se găseşte în număr mare şi are probleme, a constatat comisarul european.

Cât priveşte decizia autorităţilor italiene de a expulza cetăţeni ai unui stat membru, Orban a subliniat că: "Directiva 38 din 2004 a Comisiei Europene prevede că o persoană vizată de un asemenea ordin trebuie să aibă dreptul să facă recurs şi să aibă la dispoziţie cel puţin o lună până părăseşte ţara, excepţie făcând urgenţele. Infracţiunile trecute nu constituie un motiv suficient de solid".

Comisarul pentru afaceri, justiţie şi afaceri interne, Franco Frattini, a declarat că Europa a decis cu ani în urmă să protejeze minoritatea rromă pe continent. Acesta a subliniat diferenţa între a proteja o comunitate şi a proteja indivizi vulnerabili, precum femei sau copii care nu au mijloace de subzistenţă sau care sunt puşi să cerşească în stradă: "Protejarea minorităţii nu înseamnă tolerarea nerespectării drepturilor unor indivizi vulnerabili. Vrem să protejăm oamenii, indivizii, fiinţele umane", a spus Frattini.

Eşecul retoricii şi politicilor europene

Atitudinea pripită şi evident discriminatorie a autorităţilor europene faţă de etnicii rromi - posesori ai cetăţeniei române - relevă eşecul politicilor europene în această chestiune.

Inclusiv al retoricii tolerante şi septice faţă de o minoritate a cărei atitudine (fără generalizări pripite) a depăşit deja gradul de suportabilitate al "corectitudinii politice". Sesizăm aici eşecul unor politici care au început cu ani buni în urmă, adică atunci când Occidentul tolerant a sesizat pericolul migraţiei masive a ţiganilor pe teritoriile sale.

Imense cantităţi de bani au curs spre Răsărit, inclusiv în România, prin diverse programe "multiculturale" sau menite să cultive "toleranţa", "coabitarea multietnică" în această parte a Europei.

În realitate, programele aveau un singur scop, respectiv stabilizarea prin orice mijloace a ţiganilor în ţările de baştină şi împiedicarea mutării lor în Occidentul septic. Organizaţii occidentale subcontractau copios la institute sau firme locale care s-au avântat vertiginos spre "rezolvarea" chestiunii rrome. Banii nu erau o problemă, deşi discrepanţele erau enorme.

Dacă expertul occidental însărcinat cu ghidonarea cercetării primea circa 800 de euro pe zi, cercetătorul local implicat în proiect, sau cel la care ajungea efectiv sarcina cercetării după sub-sub-sub contractări primea circa 30 de euro.

La aceste discrepanţe se adaugă însă una mai vinovată: nu de puţine ori, rapoartele finale erau subtil sau nu ajustate în aşa fel încât să se adapteze nu cu realitatea din teren, ci cu... cerinţele finanţatorului sau cu acele criterii care ar fi indicat continuarea cercetării şi anii următor! Nu sunt puţini sociologii români - şi vor fi fiind şi alţii - care să fi trecut prin aşa ceva. O complicitate perversă s-a creat între finanţatorul occidental şi cercetătorul local, care a dus în final la distorsionarea completă a peisajului real.

Din cauza fondurilor ispititoare, a lipsei de expertiză şi de probitate, a ipocriziei generalizate şi a dorinţei de câştig, ceea ce a dispărut din peisaj a fost, în realitate, chiar problema sau problemele rromilor.

La care se adaugă şi tacita acceptare a autorităţilor italiene, şi nu numai, a mâinii de lucru ieftine pe teritoriile ei. Şi consecinţele se văd acum. Evenimentele din Italia, faţă de care însuşi Comisia Europeană a fost prinsă pe picior greşit, arată astăzi că problema rromilor nu este o chestiune naţională a României, ci o problemă europeană. Deocamdată este doar un eşec european. (Dr. Dan Dungaciu, sociolog)

Rromii i-au cântat lui Mihai Viteazul la Alba Iulia

Rromii sunt atestaţi documentar pe teritoriul României în anul 1385, însă statutul acestora era de robi. În lucrarea "Rromii din România - repere prin istorie" (autoare Mariana Sandu) este amintită ceata de lăutari-ţigani, care au cântat imnuri naţionale la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia.

La 12 septembrie 1782, împăratul Iosif al II-lea a reglementat statutul rromilor în Transilvania. Dacă erau prinşi că îşi vorbeau limba erau pedepsiţi cu 24 de lovituri de bâtă. Li s-a interzis să mai locuiască în corturi, să cerşească, dar au fost chemaţi la biserică şi la muncile agricole.

În 1878 apar primele studii şi cercetări legate de rromii din România. Primul congres al acestora a avut loc la Bucureşti, în 1933.

Anul următor a fost organizat primul festival cultural dedicat lor, cu spectacole de teatru, muzică şi obiceiuri.

Un punct critic în istoria zbuciumată a fost atins în 1942, când s-au înregistrat primele deportări în Transnistria, unde au murit 36.000 de rromi. În documentele PCR nici măcar nu se vorbea de existenţa rromilor ca etnie.

Abia în 1990 au apărut primele emisiuni de televiziune şi publicaţii pentru ei.

Copiii încep să-şi recunoască originile

Oficial, în România trăiesc 535.250 de rromi, conform recensământului din anul 2002. Neoficial însă, numărul lor se ridică la aproximativ 2.000.000, potrivit ONG-urilor.

Banca Mondială menţionează cifra de 3.000.000, iar Parlamentul European, 2.500.000. Gheorghe Sarău, consilier pe problemele rromilor din Ministerul Educaţiei, ne-a declarat că în anii `90 au avut curajul să-şi asume identitatea etnică 109.000 de copii rromi, iar în anul şcolar 2006-2007, cifra lor a crescut considerabil, ridicându-se la 260.000 (ciclul preşcolar-clasa a XII-a).

"Copiii rromi au tendinţa de a abandona şcoala, fetele mai ales la începutul clasei a V-a, pentru că se căsătoresc, iar băieţii la sfârşitul clasei a VIII-a", spune Liliana Preoteasa, director general pentru învăţământ preuniversitar din MEdC. (Nicoleta Zaharia)

"The Wall Street Journal":

Italia se comportă în materie de expulzări ca Rusia sau Zimbabwe

Autorităţile italiene trebuie să aplice legea în cazul delincvenţilor români la fel cum o fac în cazul infractorilor italieni. Simplul fapt de a fi român nu poate deveni dintr-o dată o infracţiune în Italia, comentează "The Wall Street Journal", referindu-se la expulzările în masă aplicate în ultimele zile românilor din Italia.

Din cauza acestor acţiuni, publicaţia americană compară Italia cu Rusia sau Zimbabwe, vorbind de deportări în masă ale unei minorităţi umilite, de dărâmarea mahalalelor unde trăiesc aceşti minoritari şi de demonizarea etnică în scopuri politice.

Deşi criminalii trebuie pedepsiţi, afirmaţiile dure făcute de politicieni despre deportarea a zeci de mii de cetăţeni UE reprezintă o încercare regretabilă de a conduce un val de sentimente antiimigranţi în creştere pe teritoriul european.

Gianfranco Fini, liderul formaţiunii Alianţa Naţională, unul din aliaţii fostului premier Silvio Berlusconi, a cerut "expulzarea imediată a 20.000 de imigranţi", afirmând că partidul său nu va susţine decretul de urgenţă privind expulzările adoptat de guvernul Prodi dacă acesta nu va fi mai dur.

Dar, conform unei directive a UE în domeniu, persoanele care urmează să fie expulzate trebuie să primească un avertisment cu o lună înainte şi au dreptul la recurs.

Cu alte cuvinte, este aproape imposibil să expulzezi 20.000 de imigranţi "imediat" aşa cum cere Fini, respectând în acelaşi timp legislaţia UE, remarcă "The Wall Street Journal", avertizând în legătură cu politicienii ambiţioşi care încearcă să facă din acest caz o problemă legată de naţionalitate.