România, alături de statele care lucrează pentru înființarea unui Tribunal special pentru sancționarea crimelor de război săvârșite în Ucraina

0
Publicat:

Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a participat la Conferința Informală a miniștrilor de justiție din statele membre ale Consiliului Europei, unde s-au discutat mai multe teme legate de tragerea la răspundere a celor care au făcut crime pe teritoriul Ucrainei, dar și pe alte teme.

Miniștrii Justiției din statele UE - FOTO just.ro
Miniștrii Justiției din statele UE - FOTO just.ro

Ministra justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, a participat în data de 11 septembrie la Conferința Informală a miniștrilor de justiție din statele membre ale Consiliului Europei – „Justiție pentru Ucraina”, desfășurată la Riga, Letonia. În cadrul conferinței, ministra justiției a avut o intervenție la sesiunea I – „Asigurarea răspunderii cuprinzătoare în contextul agresiunii ruse: tribunalul internațional pentru crima de agresiune și mecanism de compensare: lansarea Registrului de daune”. Alina-Ștefania Gorghiu a afirmat că „Restaurarea ordinii internaționale bazate pe reguli și a face dreptate victimelor rămân obiectivele noastre. Pacea și justiția nu pot fi separate!”. De asemenea, demnitarul român a evidențiat că România s-a alăturat grupului de state care lucrează cu Ucraina pentru a identifica cea mai bună bază legală pentru înființarea unui Tribunal special pentru sancționarea crimelor de agresiune săvârșite în Ucraina și că statul român participă, de asemenea, la faza start-up a Centrului pentru Urmărirea Penală a Crimei de Agresiune împotriva Ucrainei”, arată Ministerul Justiției, într-un comunicat de presă.

Totodată, ministra justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul cipriot, Anna Koukkides-Procopiou. Demnitarul român a exprimat apreciere cu privire la buna cooperare judiciară bilaterală dintre cele două state. Cele două părți au discutat oportunitățile de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul administrației penitenciare.Combaterea consumului și traficului de droguri a fost, de asemenea, un subiect pe agenda dialogului româno-cipriot. Ministra justiției din România a afirmat că sunt căutate cele mai bune soluții legislative pentru combaterea consumului și traficului de droguri. Ministra cipriotă a justiției a afirmat că Cipru este în favoarea unei abordări graduale a combaterii fenomenului”, mai arată sursa citată.

Discușii cu mai mulți miniștri ai Justiției

Partea cipriotă și-a arătat întreaga disponibilitate de a coopera cu Ministerul român al Justiției, ținând cont de provocările cu care se confruntă ambele sisteme judiciare. Ambii miniștri și-au exprimat determinarea de a continua reformele, apreciind că dificultățile pot și trebuie să fie depășite, iar cooperarea din cadrul UE reprezintă un instrument de sprijin esențial”, mai arată Ministerul Justiției

De asemenea, Alina Gorghiu a avut „o nouă întrevedere cu omoloaga din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru. Cele două ministre au discutat aspecte despre statusul proiectelor privind dezvoltarea cooperării bilaterale stabilite cu ocazia vizitei delegației române la Chișinău din august. Pe marginea conferinței, ministra justiției a avut o întrevedere cu ministrul italian adjunct de justiție, Francesco Paolo Sisto. În cadrul dialogului, partea română a subliniat deschiderea pentru dezvoltarea cooperării judiciare bilaterale, la nivel tehnic”.

Totodată, ministra justiției a exprimat interes pentru realizarea unui schimb bilateral de experiență în materia recuperării prejudiciilor rezultate din comiterea de infracțiuni și a medierii. Suplimentar, a adresat o invitație omologului italian de a efectua o vizită oficială în România. Ministrul italian adjunct s-a arătat, de asemenea, deschis propunerii de a efectua un schimb de experiență în domeniile anterior menționate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite