Români suspecţi de înşelăciuni informatice, prinşi cu ajutorul FBI şi a Serviciilor Secrete din America

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare de înşelăciuni informatice a fost destructurată de poliţiştii şi procurorii de la combaterea criminalităţii organizate cu ajutorul FBI şi Secret Service, în urma a 11 percheziţii la adrese din Bucureşti şi din patru judeţe. Prejudiciul total se ridică la peste 100.000 de euro.

„La data de 16 mai a.c., sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române şi procurorilor DIICOT - Structura Centrală, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au efectuat 11 percheziţii domiciliare în judeţele Argeş ,Vâlcea, Covasna, Prahova şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în infracţiuni informatice, respectiv licitaţii frauduloase pe Internet”, se arată într-un comunicat de presă emis de Poliţia Română.

În urma percheziţiilor, 20 de persoane, pe numele cărora fuseseră emise mandate de aducere, au fost ridicate şi duse la audieri. Procurorii au emis ordonanţe de reţinere pe numele a trei dintre ele.

Acţiunea a fost demarată după ce poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice, din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Piteşti, au stabilit că membri unei grupări care acţionează atât în România cât şi în străinătate au înşelat mai multe persoane din Italia, Germania, Franţa, Cehia, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Austria, Germania, Albania şi România, folosind conturi pe site-uri de licitaţii on-line cu adrese de e-mail cu date de identificare false.

Membrii grupării infracţionale ar fi postat pe aceste site-uri anunţuri fictive privind scoterea la vânzare, la preţuri mici, a unor autoturisme de lux. Aceştia comunicau cu persoanele interesate prin email sau telefonic, până când reuşeau să le convingă să vireze banii.

În străinătate, aceştia ridicau banii proveniţi din infracţiuni şi îi expediau în ţară prin diferite servicii de transfer bancar şi prin colete, a precizat sursa citată.

Prejudiciul total a fost strabilit de anchetatori la 110.000 de euro.

În urma percheziţiilor au fost ridicate şapte laptopuri, cinci hard-disk-uri, trei unităţi centrale, trei tablete IPad, 38 de telefoane mobile, memory stick-uri, cartele SIM, carduri de memorie, CD-uri şi DVD-uri, documente bancare, formulare de încasare bani, modem-uri de conectare la internet şi 30.000 de euro.

La acţiune au participat poliţişti de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Ploieşti, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Covasna, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.

Autorităţile române au fost sprijinite de Birourile FBI şi Secret Service care funcţionează la nivelul Ambasadei Statelor Unitele ale Americii la Bucureşti, precum şi de compania eBay.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite