Reglare de conturi la Brăila. Două mașini ale aceluiași proprietar au fost incendiate într-o parcare

0
0

Două mașini aflate într-o parcare din orașul Brăila au luat foc în noaptea de duminică spre luni. Pompierii au stabilit că acțiunea a fost intenționată, fiind vorba, cel mai probabil, de o reglare de conturi.

Două mașini au fost incendiate la Brăila FOTO: ISU Brăila
Două mașini au fost incendiate la Brăila FOTO: ISU Brăila

În noaptea de duminică spre luni, la ora 00.35, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu două autoturisme aflate într-o parcare pe str. Bărăganului din municipiul Brăila.

La sosirea echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta cu flacără la compartimentul motor și habitaclul unui autoturism și la compartimentul motor, habitaclu și portbagaj la cel de-al doilea. Cele două autoturisme sunt ale aceluiași proprietar.

Incendiul a fost lichidat la ora 01.05 și nu s-au înregistrat victime.

„Au ars cele două autoturisme, unul în proporție de 50% și cel de-al doilea în proporție de 90%. A fost afectat un al treilea autoturism, aflat lângă cele două autoturisme, la care s-a degradat partea laterală stânga spate a acestuia. Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost acțiunea intenționată sau din culpă a condițiilor de generare a incendiul de o persoană neidentificată la locul intervenției”, a transmis ISU Brăila.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru identificarea persoanei vinovate.

Restaurantul unui controversat om de afaceri din Galați a luat foc

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un restaurant din județul Galați, iar flăcările s-au extins la o casă învecinată. Restaurantul aparține lui Gheorghiţă Suvejanu, acuzat de procurori de proxenetism, cămătărie şi şantaj. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, incendiul s-a produs la restaurant Hanul Vânătorului, DN 26  în localitatea Vânători. Flăcările au cuprins o sală de nunți, restaurantul și locuința patronului.

Nu au fost înregistrate victime, dar flăcările s-au extins la o casă din apropiere.

La fața locului au ajuns patru autospeciale de stins incendii, o autoscară, o autospeciala de descarcerare si echipajul SMURD tip B2 de la Detașamentul de Pompieri Galați. Deoarece focul se extindea cu repeziciune, au fost suplimentate forțele din teren, a anunțat ISU. 

„15 persoane s-au autoevacuat. Incendiul este localizat, se lucrează la lichidare. Au fost suplimentate forțele din teren cu două două autospeciale de la Secția de Pompieri Galați, o autocisterna de 9 tone, două autospeciale de la Liberty și 23 de oameni din tura liberă”, a transmis ISU Galați.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite