Reacția MAE la victoria importantă de la Curtea Europeană de Justiție privind mandatele de arestare: „Vești proaste pentru infractorii de lux”
0Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat vineri, 5 septembrie, că reprezentanții MAE au obținut o victorie importantă pentru România la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în cazul mandatelor europene de arestare.

Decizia, pronunțată joi, stabilește că o autoritate judiciară dintr-un alt stat membru UE nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare și nici nu poate prelua ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul clar al statului emitent.
Astfel, persoanele condamnate în România nu mai pot evita închisoarea refugiindu-se în alte state care le-ar fi oferit condiții mai blânde, precum „arestul la domiciliu”.
„Vești bune pentru noi, vești proaste pentru infractorii de lux. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că cei care fug de justiția din România nu se mai pot adăposti în state prietene care să le ofere confortabil ‘arest la domiciliu’ când în România sentința ar fi putut fi penitenciarul, fără acordul României”, a spus ministrul Oana Țoiu.
Printre persoanele vizate se află cazuri cunoscute de condamnări definitive în România, precum Sorin Oprescu, Mario Iorgulescu, Paul de România.
MAE a explicat că hotărârea consolidează cooperarea judiciară europeană și întărește capacitatea României de a-și aduce cetățenii condamnați în fața justiției. Orice refuz de a executa mandatul european de arestare fără respectarea procedurii rămâne fără efect, iar statul emitent își păstrează dreptul de a aplica pedeapsa pe propriul teritoriu.
În comunicatul oficial, MAE subliniază că mandatul european de arestare se bazează pe principiul încrederii reciproce între statele membre, iar refuzul de executare reprezintă o excepție, interpretată strict.
Victoria României la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a fost salutată de ministrul Oana Țoiu, care a felicitat echipa MAE implicată și a subliniat că aceasta demonstrează profesionalismul excepțional al serviciului public românesc.