Războiul din Ucraina. Ce militari de elită a trimis Portugalia în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Defesa Nacional/twitter.com
FOTO Defesa Nacional/twitter.com

Peste 200 de militari portughezi de elită sosesc vineri în România, ca parte a unei misiuni NATO de descurajare a Rusiei, în contextul războiului din Ucraina.

Mai exact, Portugalia a trimis un grup format din 221 de militari, între care lunetişti, culegere informaţii sau forţe pentru operaţii speciale, arată cnnportugal.iol.pt.

La ceremonia de plecare din Portugalia, generalul José Nunes da Fonseca le-a spus militarilor că această forţă va marca „o prezenţă importantă şi disuasivă în România, prieten şi aliat în contextul actualei crize de securitate care persistă în Europa de Est”.

Soldaţii „sunt echipaţi cu cele mai bune mijloace”

Într-un scurt discurs, preşedintele Portugaliei Marcelo Rebelo de Sousa a subliniat importanţa acestei misiuni NATO pe care militarii portughezi o vor îndeplini în România în contextul războiului din Ucraina. „Este o misiune deja planificată şi acum consolidată într-o ţară prietenă şi aliată – România – în cadrul unei alianţe defensive. O alianţă care nu atacă, care este pregătită să prevină, să păstreze şi să apere pacea. Asta este şi misiunea dumneavoastră”, a susţinut preşedintele Republicii.

La răndul lui, şeful Statului Major al armatei a considerat că militarii plecaţi în România vineri s-au antrenat la standarde înalte, sunt pregătiţi pentru provocări „multifaţetate” şi vor avea tehnologie modernă.

.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite