Punctul de trecere Rafah din Gaza nu a mai fost deschis astăzi. Cetățenii români care au primit autorizație de evacuare mai au de așteptat
0Punctul de control Rafah, utilizat pentru evacuarea din Fâșia Gaza către Egipt, a fost închis pentru circulația persoanelor pe durata întregii zile de vineri, conform informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe.
În consecință, evacuarea cetățenilor români și a membrilor de familie ai acestora care au primit autorizație în acest sens va putea avea loc după ce postul de control se va redeschide, potrivit Agerpres.
MAE subliniază că Reprezentanța României la Ramallah menține legătura constantă cu cetățenii români și cu membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza.
În cursul zilei de vineri, o a treia echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE s-a deplasat la Cairo în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.
Celula de Criză Interinstituţională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo şi Tel Aviv, continuă dialogul cu autorităţile egiptene şi israeliene până la finalizarea operaţiunilor.
Zeci de români au fost evacuați din Gaza miercuri și joi
Joi, 9 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 41de cetățeni români și membri de familie ai acestora au ieșit din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt) și se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.
Miercuri, 8 noiembrie, 93 de cetăţeni români şi membri de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul serii zilei de 7 noiembrie, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în Egipt şi însoţiţi până la Cairo de către o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE, respectiv îmbarcaţi spre România.
„În urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 93 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora evacuaţi din Fâşia Gaza au fost transportaţi în România cu o cursă specială operată de compania TAROM, respectiv cu o aeronavă C-130 Hercules aparţinând Forţelor Aeriene Române. De asemenea, prin intermediul celor două zboruri au fost aduşi şi 36 de cetăţeni ai Republicii Moldova, evacuaţi din Fâşia Gaza de către misiunea diplomatică a acestui stat", a anunţat MAE la momentul respectiv.