Protest în fața Ministerului Finanțelor. Sindicaliștii cer garanții că nu vor fi pierderi de locuri de muncă la ANAF
0Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea” a organizat astăzi un protest în fața Ministerului Finanțelor, cerând garanții privind locurile de muncă și recuperarea pierderilor salariale generate de noua lege a salarizării.

Președintele Federației „Solidaritatea”, Dorin Modure, a anunțat într-o postare publică faptul că organizația a ieșit în stradă, susținută și de alte organizații membre ale Blocului Național Sindical. Protestul a avut loc în fața Ministerului Finanțelor și a fost urmat de o scurtă discuție cu ministrul Alexandru Nazare.
„Reorganizarea ANAF este un punct important în programul de guvernare și SE VA FACE”, a transmis Dorin Modure, citându-l pe ministru. În acest context, sindicaliștii au cerut „garanții că nu se vor pierde locurile de muncă” și au fost asigurați că vor fi consultați în procesul de elaborare și implementare a reorganizării.
Nemulțumiri salariale și incertitudini bugetare
Federația „Solidaritatea” a solicitat, de asemenea, identificarea unor soluții pentru recuperarea sumelor pierdute în urma noii legi a salarizării. „Noi nu ne considerăm vinovați pentru deficitul bugetar”, a precizat Modure, subliniind că pierderile salariale suferite de angajați sunt nejustificate.
Un alt punct adus în discuție a fost reluarea negocierilor privind statutul finanțistului, o revendicare mai veche a angajaților din domeniul fiscal. Potrivit liderului sindical, „dl. ministru ne-a asigurat că lucrările comitetului constituit în acest sens se vor relua.”
Fără garanții clare privind reducerile de personal
Îngrijorarea majoră a sindicaliștilor rămâne însă posibilitatea unor concedieri sau a trimiterii în concedii fără plată. „Nu am primit niciun fel de asigurare că nu se va ajunge la reduceri de personal sau concedii fără plată. Acest lucru probabil că se va întâmpla în cazul instituțiilor care își vor epuiza bugetul înainte de sfârșitul anului”, a explicat Modure. „Nu este obligatoriu să ne încadrăm și noi, dar nu este nici exclus.”
La finalul mesajului său, președintele Federației „Solidaritatea” a transmis că vor continua acțiunile sindicale și a făcut apel la unitate: „Vă vom ține la curent cu toate acțiunile noastre, dar, pentru o și mai mare eficiență a acestora, vă așteptăm alături de noi.”