Protecţia avertizorilor de integritate: CE a trimis câte un aviz motivat României, Belgiei, Austriei şi Sloveniei

0
0

Comisia Europeană (CE) a trecut la următoarea etapă în procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, Belgiei, Austriei şi Sloveniei pentru netranspunerea integrală a "Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate" (Directiva 2019/1937) şi a decis joi să le trimită celor patru state câte un aviz motivat, informează un comunicat ale executivului comunitar.

Comisia Europeană FOTO Arhivă
Comisia Europeană FOTO Arhivă

Termenul-limită pentru transpunerea directivei de către statele membre a fost 17 decembrie 2021. În ianuarie 2022, CE a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru că nu au transpus directiva şi nu au comunicat executivului UE măsurile de transpunere până la termenul-limită necesar. În iulie 2022, Comisia a trimis avize motivate unui număr de 15 state membre care nu comunicaseră încă transpunerea integrală, arată Agerpres

Joi, CE a decis să trimită avize motivate şi acestor patru state membre, care nu au notificat încă integral măsurile de transpunere.

Statele respective au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde. În cazul unor răspunsuri nesatisfăcătoare, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, CE urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite