Procurorul general avertizează asupra atacurilor din spaţiul public la care sunt supuşi procurorii
0Procurorul general Augustin Lazăr avertizează asupra atacurilor din spaţiul public la care sunt supuşi unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice, transmite Ministerul Public, făcând referire la dosarul privind violenţele din Piaţa Victoriei, de la mitingul din 10 august.
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avertizează asupra pericolului generat de atacurile sistematice, din media, la care sunt supuşi unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice. Totodată, reiterează asigurarea efectuării unor anchete imparţiale şi efective pentru aflarea adevărului privind faptele comise, identificarea persoanelor implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale", transmite, vineri seară, Ministerul Public, făcând referire la dosarul privind violenţele din Piaţa Victoriei, de la mitingul din 10 august.
Parchetul General anunţa, joi seară, că a ridicat de la Jandarmeria Română mai multe documente privind substanţele chimice folosite în intervenţia la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei, precum şi mostre de aceste substanţe şi de muniţie neletală. Procurorii precizau că acestea au certificat de calitate şi garanţie şi declaraţie de conformitate şi prezentau şi lista acestora. De asemenea, a fost ataşat la dosar şi Ordinul de intervenţie în forţă întocmit de către comandantul acţiunii şi aprobat de prefectul municipiului Bucureşti prin contrasemnare.
Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare. Dosarul a fost preluat de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar.
Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din Piaţa Victoriei.