Procurorii au finalizat ancheta în cazul furtului de tablouri. Partea privind distrugerea acestora, disjunsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DIICOT au prezentat materialele de urmărire penală în cazul furtului de tablouri din 2012, de la un muzeu din Rotterdam   FOTO Adevărul
Procurorii DIICOT au prezentat materialele de urmărire penală în cazul furtului de tablouri din 2012, de la un muzeu din Rotterdam   FOTO Adevărul

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) le-au prezentat materialele de urmărire penală suspecţilor în cazul furtului de tablouri, din noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, de la muzeul din Rotterdam şi urmează să îi trimită în judecată. Procurorii vor continua însă ancheta într-un alt dosar, privind distrugerea acestora, parte care a fost disjunsă.

Avocatul Cătălin Dancu a declarat miercuri, pentru Mediafax că în urmă cu o zi s-a finalizat prezentarea materialului de urmărire penală în dosar, iar Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru au semnat procesele verbale de luare la cunoştinţă a probelor şi acuzaţiilor.

Dancu a precizat că ancheta este aproape de final, urmând să fie redactat rechizitoriul, după care procurorul va decide pe cine şi pentru ce fapte trimite în judecată.

Avocatul a mai spus că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au disjuns din dosarul furtului de tablouri partea privind presupusa distrugere a acestora de către mama lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, pentru aceste aspecte fiind continuate cercetările într-un nou dosar.

Procurorii DIICOT susţin că nu au primit încă rezultatele expertizei în cazul renuşii ridicate

Dancu a precizat că procurorii nu au primit încă rezultatele expertizei în cazul cenuşii ridicate în urma percheziţiilor din casa mamei lui Radu Dogaru, pentru a se stabili dacă aceasta provine de la tablourile furate din Olanda.

Surse judiciare declarau atunci că cel puţin unul dintre cele şapte tablouri furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam a fost ars în casa mamei lui Radu Dogaru.

Procurorii au cerut experţilor să analizeze compoziţia chimică şi structurală a cenuşii şi să spună dacă, pe baza rezultatelor, se poate dovedi că aceasta conţine urme de uleiuri specifice, cerneluri sau vopseluri de pictură.

Tablourile de la muzeul Kunsthal din Rotterdam furate în noaptea de 15 spre16, în  2012

Şapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin şi Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012.

Trei dintre suspecţi - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru - au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Cei trei suspecţi, în arest

Cei trei au fost arestaţi pentru modul organizat în care au acţionat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin şi pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanţa Judecătoriei Sectorului 5, în motivarea deciziei.

Suspecţii voiau să dea foc tablourilor, din cauza situaţiei generate, au spus reprezentanţii DIICOT, precizând că există o interceptare în acest sens. În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, care a judecat recursul celor trei, procurorul DIICOT a arătat că Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem“

În acest caz a fost reţinut şi asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracţiune. Condrat a fost eliberat în 29 ianuarie din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a dat declaraţii procurorilor DIICOT.

În acelaşi dosar a fost arestată şi mama lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii au găsit, în urma unor percheziţii în localitatea tulceană Carcaliu, unde locuiesc rude ale suspecţilor în cazul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, patru arme de vânătoare.

În 5 martie 2013, procurorii DIICOT şi poliţiştii au descins şi în localitatea Măcin, judeţul Tulcea, unde au făcut percheziţii la casa tinerei arestate în Olanda şi la alte locuinţe, fiind căutate probe pentru găsirea tablourilor furate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite