Președintele Partidului Ecologist, reținut de DNA. Dănuț Pop, acuzat de trafic de influență

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Partidului Ecologist Român a fost reținut timp de 24 de ore de Direcția Națională Anticorupție. Dănuț Pop este acuzat de trafic de influență asupra unui deputat din Parlamentul României.

Dănuț Pop a fost reținut de DNA FOTO: Inquam Photos
Dănuț Pop a fost reținut de DNA FOTO: Inquam Photos

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2022, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe (4.000 euro - noiembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021 și 10.000 lei - februarie 2022). În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv”, se arată în comunicatul transmis de DNA.

Politicianul urmează să se prezinte joi, 10 noiembrie, la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„La data de 10 noiembrie 2022, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, indică sursa citată.

Președintele Partidului Ecologist Român a fost audiat astăzi la DNA într-un dosar de influență.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite