Premierul nu-i dă voie prefectului de Iaşi să plece din ţară
În timp ce oficialii locali petrec Sărbătorile de Paşte în familie, Radu Prisăcaru, prefectul de Iaşi, ar vrea să plece din ţară, dar premierul nu este de acord. Sătui de disputele politice
În timp ce oficialii locali petrec Sărbătorile de Paşte în familie, Radu Prisăcaru, prefectul de Iaşi, ar vrea să plece din ţară, dar premierul nu este de acord. Sătui de disputele politice din ultima perioadă, oficialii din Iaşi au aşteptat Paştele ca pe o mântuire.
Mulţi au anunţat că vor petrece Sărbătoarea Învierii Domnului în familie. Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, va petrece Paştele acasă, iar în noaptea Învierii va merge la biserica din apropierea locuinţei.
La rândul său, Radu Prisăcaru, prefectul de Iaşi, a declarat că ar vrea să meargă la un cumnat, în Republica Moldova, dar nu a primit undă verde de la guvern.
"În fiecare an, de Paşte vreau să ajung la el, dar sunt reţinut de probleme", a adăugat Prisăcaru. În fine, Lucian Flaişer, şeful CJ Iaşi, rămâne acasă "măcar de Paşte".




















































