Piloții ucraineni de F-16 s-ar putea antrena în România
0Oficiali occidentali, citați de Politico, susțin că în prezent lucrează la negocierea unui contract pentru desfășurarea antrenamentului piloților Kievului în România.

Piloții ucraineni vor fi școliți în România ca să opereze puternicele avioane de luptă F-16 Fighting Falcon care vor fi donate de occidentali Kievului, arată Politico.
O coaliție de țări occidentale privesc România ca o posibilă locație pentru a antrena piloți ucraineni să piloteze avioane de luptă F-16, potrivit a trei oficiali care au mai precizat că țările NATO se apropie de începerea unui program de dotare a Ucrainei cu aeronave occidentale. „România este unul dintre locurile pe care coaliția le are în vedere pentru posibila antrenare (a piloților ucraineni - n.red.)”, a spus unul dintre oficialii occidentali sub condiția anonimatului, arată Politico.
Coalitia este formată din Danemarca, Țările de Jos, Regatul Unit, SUA, Portugalia, Norvegia și Belgia și în prezent „lucrează la negocierea unui contract pentru desfășurarea antrenamentului piloților într-un loc din România, au declarat actualii și foștii oficiali ai Pentagonului”, precizează publicația. Mai mult, se pare că Lockheed Martin, producătorul avioanelor F-16 Fighting Falcon, s-ar putea implica în formarea piloților ucraineni. Astfel, directorul operațional al companiei, Frank St. John, ar fi declarat că firma este pregătită să antreneze militari ucraineni să zboare și să întrețină F-16 de îndată ce țările occidentale acceptă să le trimită Kievului. În plus, oficialul Lockheed Martin a precizat că reprezentanții companiei pot să modifice rapid aeronavele pentru a fi utilizate mai ușor de ucraineni și să construiască aparate noi care să umple golurile făcute în flotele occientale prin donațiile făcute Kievului.
Nu confirmă, dar nici nu infirmă
Oficialii europeni nu confirmă, dar nici nu infirmă faptul că propunerea de a pregăti piloți ucraineni în România este în discuție. Un purtător de cuvânt al Ministerului olandez al Apărării a declarat doar că partenerii lucrează la înființarea unui centru de antrenament F-16 în Europa de Est, dar și că discuțiile despre ce țări vor dona avioanele nu a fost încă încheiată.
Pe de altă parte, ministrul interimar al Apărării din Danemarca, Troels Lund Poulsen, a declarat că în prezent se lucrează la planurile pentru dotarea Ucrainei cu avioane occidentale, că speră ca acestea să fie gata până la summitul NATO de la Vilnius din iulie și că antrenamentul piloților va începe mai târziu în această vară. „În ultimele săptămâni am avut mai multe oportunități de a discuta cu colegii mei posibile modele de pregătire a piloților ucraineni și personalului de sprijin pentru avioanele F-16. Sunt foarte încântat să văd cum coaliția din spatele pregătirii piloților și personalului de sprijin pentru F-16 se extinde în mod continuu”, a declarat Troels Lund Poulsen.
Politico a chestionat Ministerul Apărării Naționale (MApN) dacă sunt în desfășurare negocieri pentru ca piloții ucraineni să fie instruiți în România, iar instituția nu a confirmat, dar nici nu a infirmat o astfel de posibilitate. MApN ar fi precizat însă că salută „inițiativa de a stabili o coaliție de aliați NATO pentru a oferi instruire piloților pentru F-16”. „Reiterăm că România lucrează îndeaproape cu aliații săi NATO, partenerii UE, partenerii săi strategici și conducerea Ucrainei pentru a se asigura că națiunea ucraineană are capacitatea de a rezista în mod eficient agresiunii și ocupării ilegale a teritoriului său suveran”, a precizat MApN pentru Politico.
Patru luni de pregătire
Reamintim că, potrivit unei evaluări a Forțelor Aeriene ale SUA efectuată la începutul acestui an, pentru instructajul de bază, nu cel de luptă, piloții de vânătoare ucraineni ar putea avea nevoie de numai patru luni. Raportul a fost redactat de US Air Force după ce a evaluat doi piloți ucraineni. Unul dintre ucraineni era calificat pe MiG-29 Fulcrum și celălalt pe Su-27 Flanker.
Cei doi piloți ucraineni au fost apoi testați pe simulatorul de zbor F-16, desfășurând 9 evenimente pe simulator care au totalizat 11,5 ore, și s-a ajuns la concluzia că au fost capabili să efectueze o serie de manevre tehnice în condițiile simulate, cum ar fi aterizarea aeronavei după o defecțiune. De asemenea, ambii piloți au fost capabili să efectueze atacuri simulate pe baza parametrilor transmiși în timpul zborului în simulator. Abilitățile demonstrate în simulator au fost, de asemenea, evaluate a fi „peste medie”.
Cum va avea loc pregătirea
De precizat că, dacă se va decide transferul de aeronave occidentale către Kiev, la programul de formare vor avea acces piloți ucraineni cu experiență de zbor și luptă. Astfel, programul nu ar mai necesita și pregătirea pe avioane de antrenament precum IAR-99, de exemplu, ca în cazul piloților începători, ci trecerea directă la zbor pe F-16, la fel cum de întâmplă cu trecerea piloților români de MiG 21 LanceR pe aeronave occientale. Mai exact, este vorba de formarea pe variata dublă-comandă a aeronavelor F-16, iar Forțele Aeriene Române au în dotare trei astfel de aparate în standardul MLU 5.2R și cu schema de vopsire „Carpathian Ghost”. În principiu, conform standardelor NATO, un pilot de F-16 trebuie să acumuleze cel puțin 150 de ore de zbor pentru a fi gata de luptă.
„Forțele aeriene ale României operează o flotă de 17 avioane F-16 second-hand achiziționate din Portugalia și cumpără alte 32 de avioane din Norvegia. Cu toate acestea, Bucureștiul a aprobat recent un plan pentru achiziționarea de aparate avansate F-35. Țara joacă un rol esențial în misiunea de poliție aeriană a NATO, un grup de lucru internațional dedicat patrulării continue pe cerul Europei pentru a reacționa rapid la încălcările spațiului aerian”, mai arată Politico.