Video Patriarhul a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale: deranjează când cântă
0George Becali, deputat ex-AUR și patronul clubului de fotbal FCSB, a primit interdicție la cântat în Catedrala Patriarhală din București.

UPDATE Reacția lui Becali
Gigi Becali a confirmat că nu mai are voie să cânte și a menționat că i s-a spus că are talent muzical. „Eu ascult, fac ascultare și ce zice Patriarhul așa fac, nu mai cânt. El este păstorul și eu sunt oaia. Oare va întreba ... detalii aici
Într-o adresă semnată de preotul Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Bucureștilor este informată că patriarhul Daniel a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale.
”Întrucât mai multe persoane care urmăresc transmisiunile în direct de la Catedrala Patriarhală au atras atenția în mod repetat, prin sesizări scrise și prin comentarii pe rețelele de socializare asupra prezenței inadecvate, în special prin implicarea deranjantă în cântarea la strană, în mod particular a domnului George Becali, dar și a altor persoane fără pregătire muzicală, în urma solicitării Consiliului Director al Centrului de Presă BASILICA transmisă Cabinetului Patriarhal, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a acordat, prin temeiul nr. 5.355/2025, Înalta binecuvântare pentru dispunerea de măsuri din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor astfel încât persoanele responsabile de la Catedrala Patriarhală să nu mai permită accesul la strană persoanelor care nu dispun de competențe muzicale avizate de un organism de specialitate (Facultate de Teologie, Seminar teologic, Conservator etc.)”, se arată în adresa prezentată de Dobrogea Live.
Gigi Becali este un apropiat al bisericii, donând sume impresionante de bani atât pentru construcția de noi lăcașuri de cult, pentru renovarea altora, cât și pentru schiturile românești de la Muntele Athos.
La sfârșitul anului trecut, Gigi Becali a participat, ca de obicei, la slujba duminicală de la Catedrala Patriarhală din București iar la un moment dat, patronul FCSB nu și-a mai putut controla emoțiile și a început să plângă în hohote, fiind surprins de camerele TV ale postului Trinitas, care a transmis în direct liturghia.
