Pagina cititorului

Alin Vintilă, din Constanţa, s-a abonat la ziarul „Adevărul“ în momentul în care a fost lansată colecţia de cărţi Jules Verne. „Mi-am dorit să am toată colecţia. Ziarul oricum îl citeam online. Şi atunci am făcut un abonament“, spune constănţeanul.

Colecţionează cărţile de la  „Adevărul"

În afara volumelor pe care le-a primit odată cu abonamentul, Alin a regăsit şi plăcerea de a lectura ziarul seara, când vine acasă, pentru că în timpul zilei nu are timp.

„Îmi place cum s-a schimbat ziarul, apreciez faptul că nu este orientat spre politică şi găseşti lucruri interesante de citit. Îmi plac foarte mult suplimentele pe care le scoate «Adevărul»", mărturiseşte abonatul. El intenţionează să-şi cumpere volumele apărute în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă" şi să urmărească în continuare noile apariţii.

Statul paternalist

I mpresia de stat „tătuc" mi-am făcut-o - e drept, nu dintr-o dată - la primirea, în anii trecuţi, a aproape instituitei „sute de euro" pentru dascăli. Suma, suspect de rotundă în bani încă străini nouă, avea o ţintă clară: „bani pentru cărţi". Iar statul, în speţă ministerul de resort, trebuia să se asigure că această ţintă va fi dusă la îndeplinire.

Astfel, procedura era următoarea: îţi cumpărai din surse proprii cărţi, şi nu alte mofturi consumeriste (aici se lăsa totuşi la latitudinea ta să alegi, beletristică ori altceva, şi nu doar cărţi de strictă specialitate profesională), iar apoi mergeai cu recipisa doveditoare la onor „nucleul financiar" pentru decont. De menţionat, în treacăt, că decontul venea cu emoţii şi mari întârzieri, dar asta nu putea să mai conteze, căci tu, dascălul ce avea şi are nevoie de învăţare continuă, îţi luai ceva ce, de altfel, îţi era oricum necesar.

Cât despre mine, ca să-mi fac şi eu procentul meu de „mea culpa" pe această chestiune, chiar îmi stătea gândul să „deturnez" acea „primă guvernamentală" spre o bicicletă - de pildă -, mai ales că rafturile mele se burduşiseră cam de mult cu vreo două mii de volume din tot evantaiul livresc. Iar asta o datoram în special mamei mele, şi doar mamei am să-i mulţumesc şi să-i accept dădăceala, la orice vârsta aş avea-o.

Ce părinte neîncrezător este statul român! Să ne ducă el de mânuţă, fără pic de încredere în maturitatea noastră fizică şi profesională în a ne cumpăra „pâinea spirituală"! Aş spune că şi în vremurile pildelor biblice părintele îl învestea cu încredere până şi pe fiul cel risipitor, darămite pe cel care era mai statornic.

Prof. Florin Nechiti