„Open space” sau spațiu înghesuit? De ce românii critică apartamentele noi | adevarul.ro

„Open space” sau spațiu înghesuit? De ce românii critică apartamentele noi

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Apartamentele noi din marile orașe sunt tot mai intens criticate de cumpărători, iar una dintre nemulțumirile recurente este modul în care este folosit conceptul de „open space”. În locul unor spații generoase și bine organizate, unii cumpărători spun că au ajuns să găsească locuințe în care bucătăria este înghesuită într-un colț al livingului, iar mobilierul și instalațiile lasă puține variante pentru amenajare.

bloc nou 6 Foto We Rent jpg
Foto: We Rent

O discuție pornită pe Reddit a adunat numeroase comentarii despre compromisurile pe care cumpărătorii susțin că le întâlnesc în locuințele noi. Un utilizator a criticat în termeni duri felul în care este aplicat conceptul de open space în unele proiecte rezidențiale, notează Click.ro. 

„Deci e nasol rău de tot, s-a ajuns rău de tot pe banii proștilor… stai cu canapeaua în botul cuptorului… e ceva atroce.

Nu știu de unde și până unde a prins în halul ăsta moda asta cu open space.

Mulți or să zică: „ce ai, bă, ești tu învechit”… etc. Ei bine, românii nu înțeleg că open space-ul american nu are treabă cu open space-ul românesc. Aia, când fac open space, au un spațiu imens, este delimitată zona printr-un spațiu considerabil, estetic, frumos. În Românica, acești dezvoltatori au prins că merge schema la țărănime și profită să le iasă în acte spațiu mai mare pe o suprafață totală mai mică… e ceva de noaptea minții.

Plătești efectiv ca prostul pentru materiale mai puține, muncă mai puțină a constructorului și un spațiu ce nu are nicio estetică cu realitatea.

Bucătăria nu zic că nu are geam… ok? asta e un detaliu nesemnificativ la cotețul ăsta de 200k euro”.

Bucătării amplasate în locuri greu de amenajat

În comentariile la postare, mai mulți utilizatori au povestit propriile experiențe cu apartamentele din ansamblurile rezidențiale.

Un cumpărător a relatat că, într-un complex din zona Aviației, a observat că țevile de scurgere și conductele de gaz fuseseră amplasate în peretele destinat mobilierului de bucătărie. Problema semnalată de acesta era că bucătăria ajungea pe peretele opus ferestrei, ceea ce, în opinia sa, făcea ca amenajarea spațiului să fie puțin practică.

Un alt utilizator a povestit despre o locuință în care centrala termică fusese montată chiar pe peretele pe care putea fi amplasat televizorul, limitând astfel posibilitățile de organizare a livingului.

Astfel de exemple alimentează o nemulțumire mai largă: cumpărătorii spun că nu este suficient ca un apartament să respecte suprafața trecută în acte, ci contează și felul în care poate fi folosit efectiv acel spațiu.

„Plătești mai mult pentru mai puțin”

O altă temă frecventă în discuție este raportul dintre preț și calitatea spațiului oferit.

„Plătești efectiv ca prostul pentru materiale mai puține, muncă mai puțină a constructorului și un spațiu ce nu are nicio estetică cu realitatea”, a scris unul dintre participanții la discuție.

Unii utilizatori au criticat și nivelul prețurilor, în condițiile în care apartamentele cu două sau trei camere pot ajunge la sute de mii de euro în anumite zone ale Bucureștiului.

„Nu există o logică a prețurilor. Fiecare pune cât consideră, apoi următorul vede și adaugă încă 10%. Așa se formează prețurile… într-o țară în care 85% abia câștigă salariul mediu”.

Mirosurile și zgomotul, alte probleme reclamate

Cei care au locuit în garsoniere sau apartamente cu spații complet deschise spun că lipsa unei separări între bucătărie și zona de zi poate crea și probleme practice.

Mirosurile de mâncare se răspândesc în întregul spațiu, iar zgomotele produse în bucătărie pot deveni deranjante pentru persoanele care se află în living. Într-un spațiu de dimensiuni reduse, devine astfel mai dificil ca mai multe persoane să desfășoare activități diferite în același timp.

Un utilizator a ironizat situația printr-un exemplu legat de mesele festive: „Ce frumos e când ai invitați de Crăciun și deschizi frigiderul să scoți o sticlă de vin și iese un miros de cârnați cu usturoi afumat…”.

Apartamente pentru locuit sau pentru investiție?

O parte dintre comentatori consideră că problema ține și de modul în care sunt gândite unele locuințe noi. În opinia lor, anumite apartamente sunt proiectate mai degrabă pentru a fi vândute sau închiriate rapid decât pentru a oferi confort pe termen lung.

Această perspectivă este însă una exprimată de utilizatorii platformei și nu poate fi generalizată la întreaga piață imobiliară sau la toți dezvoltatorii.

Cert este că discuțiile despre apartamentele noi nu se mai limitează la preț. Pentru potențialii cumpărători contează tot mai mult și compartimentarea, poziționarea instalațiilor, posibilitățile reale de mobilare și modul în care spațiul poate fi folosit după achiziție.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite