O româncă, ucisă în bătaie de partenerul ei în Italia. „Ea a țipat după ajutor, dar era prea târziu”
0O crimă șocantă a avut loc în orașul Gela, din Sicilia. O româncă în vârstă de 64 de ani a fost ucisă cu bestialitate de partenerul ei, un bărbat cu 20 de ani mai tânăr. Vecinii au alertat autoritățile abia după ce au auzit strigătele de ajutor ale femeii, însă era deja prea târziu.

Potrivit anchetatorilor, conflictul dintre cei doi a izbucnit în apartamentul în care locuiau împreună, după ce bărbatul s-a întors acasă sub influența alcoolului. Discuția s-a transformat rapid într-o bătaie violentă, iar femeia nu a mai avut nicio șansă să scape.
„Pare că nu mergea relația foarte bine, nu doar o dată s-au auzit discuții. A ucis-o în bătaie, este cumplit. Ea a țipat după ajutor, destul de târziu au intervenit vecinii și au chemat carabinieri”, a declarat Silvia Dumitrescu, președinta Asociației Femeilor Românce din Italia, potrivit Protv.
Suspectul, prins după ce a încercat să fugă
După crimă, bărbatul a fugit de la locul faptei, însă dovezile strânse de anchetatori l-au trădat. Acesta a fost interogat, iar în baza dovezilor obținute și după rezultatul autopsiei bărbatul a fost reținut.
Riscul unei pedepse maxime
Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, este acuzat de omor. Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare pe viață, conform legislației italiene.
Tragedia a zguduit comunitatea românească din Sicilia, iar autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs crima.