O elevă aflată în tabară la Buşteni a căzut de la etajul trei al vilei în care era cazată. Ea se află în stare foarte gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetiţa a fost transportată la Spitalul din Sinaia FOTO Arhivă
Fetiţa a fost transportată la Spitalul din Sinaia FOTO Arhivă

O elevă în vârstă de 13 ani se află în stare foarte gravă, după ce în timpul nopţii trecute a căzut de la etajul trei al vilei în care era cazată în staţiunea Buşteni. Tânăra a fost transportată de urgenţă la Spitalul din Sinaia, unde se efectuează manevre de resuscitare.

Potrivit Realitatea TV, minora a fost găsită de colegii săi în zăpadă, lângă vila în care era cazată. Copiii au anunţat personalul care îi supraveghea, iar apoi au fost alertaţi poliţiştii.

La faţa locului a sosit şi un echipaj al Ambulanţei Prahova, care au constatat că tânăra suferea de hipotermie severă. „Temperatura corpului fetiţei era de 19,5 grade Celsius, ceea ce înseamnă că a stat mai multe ore în zăpadă”, a declarat Daniel Nicolae, directorul medical al Ambulanţei Prahova. Încă de când au ajuns la faţa locului, medicii au efectuat manevre de resuscitare.

După transportatea fetiţei la Serviciul de Primiri Urgenţe a spitalului din Sinaia, s-au continuat manevrele de resuscitare. Potrivit directorului medical al Serviciului de Ambulanţă Prahova, fata are „şanse minime” de supravieţuire.

La vila unde s-a petrecut tragedia erau cazaţi mai mulţi copii din toată ţara.

Poliţia n-a putut preciza dacă a fost vorba despre un accident sau dacă fata s-a aruncat de la etajul vilei, cercetările fiind în desfăşurare.

În tabăra de la Buşteni se află 22 de olimpici de matematică, care sunt supravegheaţi de patru profesori.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite