Nou-născut în stare gravă, transportat de urgenţă în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via News.ro
FOTO via News.ro

Un nou-născut aflat în stare gravă a fost transportat de urgenţă în Italia, miercuri, cu o aeronavă militară, pentru tratament.

„O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat miercuri, 27 iulie, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Iaşi - Pisa (Italia), a unui pacient nou-născut aflat în stare gravă”, a transmis, miercuri seară, MInisterul Apărării, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul de la unitatea spitalicească spre aeroport s-a realizat cu o ambulanţă SMURD. 

Aeronava a decolat de la Iaşi către Pisa în jurul orei 11.00 şi a revenit la Otopeni în jurul orei 18.00

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite