nou-nascut - ultimele știri
Un nou-născut a fost găsit mort, duminică, pe un câmp din județul Satu Sare. Polițiștii au identificat-o pe mama bebelușului, o fată de 16 ani. Tânăra a fost transportată la spital pentru îngrijiri.
Copilul nou-născut poate plânge pentru că-i este foame, pentru că are o stare de disconfort (trebuie schimbat scutecul sau are crampe), le este frică sau sunt separați de părinți. Un astfel de plâns este normal și se oprește atunci când nevoile bebelușului au fost îndeplinite.
Două cadavre de copii, găsite în cimitir, în cutii termoizolante, într-o groapă astupată pe jumătate
Cadavrul unui nou-născut și al unui făt au fost descoperite într-un cimitir din județul Bihor. Însă ceea ce a atras atenția a fost faptul că groapa era acoperită doar pe jumătate cu pământ, în comuna Spinuș.
MIPE va implementa un pachet de măsuri de 450 milioane de euro pentru a răspunde nevoilor punctuale ale femeilor și copiilor care sunt în situații dificile.
O directivă europeană prevede ca taţii să stea obligatoriu cel puţin două luni în concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”. În acelaşi timp, decizia UE obligă angajatorii să le facă program flexibil părinţilor c...
Un nou-născut aflat în stare gravă a fost transportat de urgenţă în Italia, miercuri, cu o aeronavă militară, pentru tratament.
În satul românesc din trecut, credinţa în ursitoare era prezentă şi de această credinţă se legau o mulţime de ritualuri. În unele zone, accentul era pe ritualuri şi obiectele învestite cu puteri magice. În alte zone, precum Ţara Oaşului, accentul era...
Prima îmbăiere a nou-născutului era una ritualică în satele din Maramureş. Pentru prima baie trebuiau îndeplinite o serie de reguli bine păstrate de-a lungul secolelor.
Organizaţia Salvaţi Copiii România a anunţat că din cele 16.470 de adolescente care au devenit mame în 2020, aproape 400 sunt din Bucureşti, precizând că vârsta fragedă a mamei antrenează probleme de sănătate atât pentru ea, cât şi pentru nou-născut.
Femeia din comuna Poiana Negri a judeţului Suceava care este acuzată că şi-a ucis trei prunci imediat după ce i-a născut a fost condamnată de Tribunalul Suceava. Ancheta relevă detalii înfiorătoare, desprinse parcă dintr-un film de groază....
Cornelia Preda, doctor neonatolog la Spitalul Clinic SANADOR, spune că ieşirea din spital nu înseamnă că situaţia fragilă a pruncilor născuţi prematur este rezolvată, fiind necesar ca aceştia să fie monitorizaţi de o echipă de medici complexă timp de...
În urmă cu două zile, Gina Pistol (40 de ani) şi-a adus fetiţa acasă, iar duminică a profitat de vremea frumoasă şi a scos-o pe micuţă la plimbare, prin curte, în cărucior. După ce a publicat imaginea pe Instagram, reacţiile nu au întârziat să apară.
Cazul fostei profesoare din Râmnicu Vâlcea care a născut în maşină, iar apoi şi-a abandonat bebeluşul, de frica soţului, pare desprins dintr-un scenariu de film.
Continuă ancheta în cazul fostei profesoare din Râmnicu Vâlcea care a născut în maşină, de frica soţului, apoi şi-a abandonat nou-născutul într-o scară de bloc.
Cazul nou-născutului de numai cinci zile abandonat într-o scară de bloc, în Râmnicu Vâlcea, a şocat o ţară întreagă. Între timp, mama a fost cea care s-a prezentat la Poliţie şi şi-a recunoscut fapta.
Descoperirea a fost făcută joi noaptea, 11 februarie, în jurul orei 23:00, în scara unui bloc din Râmnicu Vâlcea.
O secţie a Maternităţii din Râmnicu Vâlcea este reabilitată pentru prima dată în ultimele patru decenii printr-o campanie umanitară, fiind, de altfel, cea mai mare investiţie de până acum.
Cântăreaţa americană Grimes şi antreprenorul Elon Musk au schimbat recent numele fiului lor pentru a fi în conformitate cu legea din California.
Asistent dr. Andreea Velişcu Carp şi Mihaela Braga, medic rezident Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” din Bucureşti, vorbesc în cadrul campaniei ”Asumă-ţi să fii sănătos” despre ce informaţii ...
Media chineză a raportat primul caz de infecţie cu coronovirus la un nou-născut, diagnosticat la 30 de ore de la naştere. Miercuri, alte 73 de persoane au murit, un număr în creştere faţă de zilele precedente. Numărul deceselor a ajuns la 563, în tim...
Informaţii şocante ies la iveală în cazul femeii care îşi ţine de zile întregi copilul nou-născut într-o casă părăsită, fără vreun mijloc de încălzire. Femeia este infirmieră la Spitalul Orăşenesc Balş.
Poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş o audiază pe femeia care şi-a lăsat copilul de trei zile într-o casă părăsită din comuna Morunglav.
Un cetăţean dintr-un sat din judeţul Olt a găsit un nou-născut într-o casă părăsită. Scâncetul copilului l-a alertat, micuţul fiind transportat la spital pentru evaluarea a stării de sănătate.
Paramedici SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au ajutat, joi, o femeie dintr-un sat vâlcean aflat într-o zonă inaccesibilă ambulanţei care a fost nevoită să nască singură, până la venirea salvatorilor, care au mers tre...
O femeie din Brezoi - Vâlcea, acuzată de pruncucidere, a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să primească în cursul zilei de luni, 21 octombrie, mandat de arestare preventivă.
O descoperire macabră a fost făcută la finele acestei săptămâni, după ce o femeie a ajuns la Spitalul Brezoi - Vâlcea cu „retracţie de placentă”.
Inginera Ana Pardău, din judeţul Suceava, a fost trimisă în judecată, fiind suspectată că şi-a ucis trei bebeluşi imediat după ce i-a născut. Cea mai recentă faptă ar fi fost comisă în luna august a acestui an. Procurorii au găsit oseminte care par a...
O familie din Orleşti, judeţul Vâlcea, îi acuză de malpraxi pe medicii Maternităţii Râmnicu Vâlcea, după ce un bebeluş a murit la scurt timp de la naştere. Mama copilului s-a chinuit 30 de ore, înainte ca un medic ginecolog să decidă că trebuie să in...
O jurnalistă din Republica Moldova, care s-a stabilit în Olanda, a povestit pe contul său de Facebook cum sunt tratate gravidele în Ţara Lalelelor. „Primul lucru pe care trebuie să îl faci când afli de sarcină e să alegi centrul de moaşe unde îţi va...
Organizaţia Mondiale a Sănătăţii - OMS - desfăşoară în 2019 Săptămâna Mondială a Alăptării sub sloganul „Susţinem părinţii! Facilităm alăptarea! Acum şi pentru viitor!“...
O tânără româncă blocată cu maşina în trafic pe o stradă din localitatea italiană Zibido San Giacomo, de lângă Milano, a fost ajutată de carabinieri să ajungă la spital înainte de a naşte în autoturism....
Un nou-născut prematur din Japonia, care avea la naştere doar 258 de grame, va pleca din spital după şase luni şi jumătate în care a fost îngrijit în secţia de neonatologie, a anunţat instituţia citată de AFP....
Greaţa persistentă şi voma, asociate cu ketoza şi pierderea în greutate caracterizează sarcină toxică. Procentul gravidelor afectate de a hiperemezis gravidarium variază între 0,3 şi 2%....
2019 a venit cu cadouri nepreţuite pentru cinci familii din judeţul Sălaj, care s-au mărit cu câte un nou membru din prima zi din an.
Un bebeluş născut de o femeie în timp ce se spânzura a fost salvat joi de poliţiştii din statul indian Madhya Pradesh.
Actriţa Andreea Ibacka (33 de ani) a născut o fetiţă. Vestea a fost dată chiar de soţul ei, Cabral Ibacka (41 de ani), care a postat şi o poză cu primul copil al cuplului.
Actorul Eddie Murphy, în vârstă de 57 de ani, a devenit tată pentru a zecea oară. Logodnica lui, actriţa australiană Paige Butcher (39 de ani), a născut un băiat, cel de-al doilea copil al cuplului.
Evenimentul este organizat de Clubul Rotary Galaţi Donaris în parteneriat cu Asociaţia Culturală ”Cavaleria” Galaţi. Spectacolul are loc la Teatru Naţional „Nae Leonard”, marţi, 4 decembrie 2018, de la orele 19,00.
Neonatologii din Slatina au reuşit, după 25 de zile, să transfere la o maternitate de grad superior un bebeluş născut prematur, care cântărea la naştere doar 990 grame. Copilul a fost îngrijit ca la carte, fiind cel mai mic nou-născut tratat la Slati...
Săptămâna Mondială a Alăptării se desfăşoară între 1 şi 7 august. Cu aceste prilej a fost lansată o aplicaţie mobilă cu informaţii de specialitate în limba română destinată actualelor mame de bebeluşi, precum şi gravidelor....
Un nou-născut diagnosticat cu arc aortic întrerupt şi altul cu tumora mediastinală, boli întâlnite rar în Republica Moldova, au fost operaţi de către specialiştii Spitalului Clinic Republican „Timofei Moşneaga”. Operaţiile au decurs cu succes, iar mi...
Un băieţel sănătos, cu o greutate de 3.650 de grame, a dat tonul naşterilor în 2018, la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău.
Urmează să naşti în curând şi ai acasă o pufoşenie de pisică sau un căţel blănos care lasă mult păr peste tot? Află dacă blana animalelor de companie este dăunătoare pentru bebeluşi odată ce a fost ingerată!...
Într-o perioadă în care naşterea prin cezariană pare să devină un fenomen în expansiune, educatorii prenatali încearcă să le insufle viitoarelor mame încredere în propriul corp şi în capacitatea înnascută de a aduce pe lume un copil.
Opt persoane, printre care şi un copil de opt ani şi un nou-născut, au fost salvate, joi, de Inspectoratul General pentru Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, potrivit reprezentanţilor MAI.
Una dintre cele frecvente greşeli întâlnite în limba română îi vizează pe „nou-născuţi”. În rubrica radiofonică susţinută la Radio Timişoara, profesorul Marcel Tolcea a explicat care este varianta corectă.
Aducerea pe lume a unui copil este, sau ar trebui să fie, cel mai frumos moment în viaţa unei familii. Lucrurile nu se întâmplă, însă, tot timpul ca la carte, pentru micuţii care se grăbesc să vină pe lume riscurile fiind majore.
Poliţiştii au identificat-o pe mama care, în urmă cu aproape două săptămâni, şi-a abandonat pruncul abia născut, la poarta Mănăstirii Bic, în apropiere de Şimpleu Silvaniei. Femeia era plecată la muncă, în Ungaria,
Încă un bebeluş a fost găsit într-un tomberon din Capitală duminică, 24 iulie. Acesta este al doilea caz în doar o lună.
Naşterea prin cezariană ar trebui recomandată de medici doar în cazul imposibilităţii aducerii pe lume pe cale vaginală a unui copil. Aceasta pentru că cezariana, ca orice operaţie, presupune riscuri atât pentru mamă, cât şi pentru nou-născut. Care s...
O fotografie cu un nou-născut spălat afară deasupra unei bălţi în tabăra de la Idomeni, la graniţa Greciei cu Macedonia, a stârnit un val de emoţie pe internet, în timp ce autorităţile elene au dat asigurări că migranţii vor fi mutaţi din tabăra supr...
Frica de durere a generat, în ultimii ani, o creştere semnificativă a numărului de cezariene. Intervenţia chirurgicală este considerată de foarte multe femei opţiune care implică cele mai puţine riscuri. Medicii sunt însă de altă părere.
De-a lungul timpului, în satele din Maramureş s-au perpetuat o serie de credinţe, ritualuri, obiceuri menite să aducă noroc copiilor nou-născuţi....
Meseria de părinte, una cu normă 24 de ore din 24, ne ia de cele mai multe ori pe nepregătite, deloc puţini fiind părinţii care se reîntorc la spital cu micuţul de doar câteva săptămâni, pentru că tuşeşte, respiră greu, a răcit şi nu ştiu ce-i de făc...
Cel mai recent raport întocmit de Organizaţia Naţiunilor Unite arată că, deşi mortalitatea infantilă s-a înjumătăţit în ultimii 25 de ani, România ocupă în continuare locuri fruntaşe la nivel european. Experţii ONU arată că, în ciuda eforturilor depu...
În majoritatea cazurilor, viaţa cuplurilor care se întorc de la maternitate cu bebeluşul se poate exprima printr-un singur cuvânt: haos. Cu atât mai mult dacă informaţiile primite în maternitate sunt precare, cu atât mai mult dacă nou-născutul a veni...
Un nou-născut a fost transferat la Spitalul “Sf. Maria” Iaşi în noaptea de 15/16 noiembrie ca urmare a contactării unei infecţii nosocomiale. Sugarul a fost operat
Aproximativ 1.000 de copii se nasc anual în România cu malformaţii ale inimii care le pun viaţa în pericol. Dr. Dan Deleanu, medic cardiolog intervenţionist, a fost în studioul Adevărul Live să explice cum pot fi tratate defectele cardiace congenital...