Noaptea muzeelor, în pericol. Sindicatele din cultură cer salarii mai mari pentru muzeografi și bibliotecari

0
Publicat:

Sindicatele din Cultură solicită majorarea „de urgență” a salariaților din muzee și din bibliotecile publice. În semn de protest, sindicaliștii vor să suspende evenimentul „Noaptea Muzeelor” din acest an, dacă nu primesc răspunsuri și măsuri clare.

Noaptea Muzeelor ar putea fi suspendată - Foto Arhivă
Noaptea Muzeelor ar putea fi suspendată - Foto Arhivă

Reprezentanții Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media solicită creşterea "de urgenţă" a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice şi fac apel la solidarizare cu revendicările salariaţilor, în vederea suspendării în România a ediţiei din acest an a Nopţii Europene a Muzeelor şi a implementării unui protest coerent la nivel naţional, relatează Agerpres.

În principiu, ediția de anul acesta a evenimentului „Noaptea Muzeelor” ar avea loc pe 18 mai, dacă va fi organizată.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media, afiliată la Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" (C.N.S. Cartel ALFA), consideră că OUG nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară conţine prevederi ce se constituie într-o flagrantă şi neconstituţională discriminare, precum şi o gravă ofensă pentru întregul sector cultural din România, respectiv pentru personalul din muzeele şi bibliotecile publice", se menționează într-un comunicat al "Cartel ALFA".

De altfel, sindicaliștii le cer iubitorilor de cultură să adere la protest și cer Guvernului şi Ministerului Culturii să iniţieze şi să dispună măsurile legislative necesare şi juste pentru eliminarea discriminării create, precizând că impactul financiar este mic şi se raportează la un număr de maxim 8.000 de salariaţi.

Solicităm intervenţia de urgenţă a Primului Ministru, pentru o grabnică reparaţie materială şi morală necesară în cazul personalului implicat în protejarea, cercetarea, păstrarea, comunicarea şi diseminarea patrimoniului cultural naţional! Solicităm creşterea de urgenţă a salariilor personalului din muzeele şi bibliotecile publice", transmite sindicatul.

În muzeele publice din țara noastră sunt inventariate 33,8 milioane de bunuri culturale, dintre care peste 70% sunt colecţii istorico-arheologice, etnografice şi de artă, a căror valoare depăşeşte orice imaginaţie, arată datele statistice prezentate în comunicat. Aceste colecţii sunt gestionate de 7.525 angajaţi la nivel naţional, printre care şi supraveghetori, şoferi, personal tehnico-administrativ, contabilitate, achiziţii etc, din care sub 3.000 personal de specialitate: muzeografi, cercetători, arheologi, conservatori, restauratori, educaţie muzeală, graficieni, desenatori.

Cu toate acestea, pe criterii aleatorii şi discriminatorii, actualii decidenţi au decis o mărire consistentă a salariilor doar pentru personalul din aparatul central şi local al Ministerului Educaţiei, al Ministerului Culturii, precum şi pentru personalul Bibliotecii Naţionale. De asemenea, în cadrul ierarhizării salariale, se produc decalaje injuste între diverse categorii de personal, unii în subordinea Ministerului Educaţiei, alţii în subordinea Ministerului Culturii sau autorităţilor judeţene/locale. S-a ajuns la situaţia în care personalul din muzeele şi bibliotecile din subordinea Ministerului Culturii şi autorităţilor locale să aibă salariile cu 30% mai mici pentru funcţii similare cu cele din Educaţie, încălcându-se astfel prevederile art.6 din Legea 153/2017 a salarizării unitare şi prevederile Constituţionale", precizează comunicatul.

Săptămâna Altfel și Noaptea Muzeelor, în pericol

Salariații din muzee și biblioteci se pregătesc de protest și chiar de grevă generală, dacă nu primesc răspunsuri și măsuri clare.

Printre formele de protest menţionăm şi "greva de zel", care va fi organizată în toate şantierele de arheologie preventivă gestionate de muzeele publice, precum şi oprirea întregii activităţi muzeale (ghidaje, orice activitate expoziţională şi educativă, orice activitate prestată în cadrul Săptămânii Altfel, cu excepţia procedurilor minime de asigurare a conservării preventive a patrimoniului, refuzul de a mai conduce delegaţii oficiale), considerând că toate aceste activităţi pot fi realizate doar de către personalul pentru care decidenţii au considerat că este justificată creşterea salarială", transmite sindicatul.

Totodată, personalul din muzeele publice din România cu rang de expert nu va mai realiza clasarea patrimoniului, nu va mai asigura expertizele de specialitate în cadrul cauzelor solicitate, solicitanţii fiind îndreptaţi pentru prestarea acestor activităţi către muzeele ce au drept ordonator de credite Ministerul Educaţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite