Nereguli la referendum. O persoană a încercat să fugă cu 80 buletine de vot, iar alta a votat pentru 17 consăteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia verifică fiecare sesizare legată de referendum
Poliţia verifică fiecare sesizare legată de referendum

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a prezentat la ora 18.00 situaţia incidentelor înregistrate la referendumul pentru schimbarea Constituţiei.

Astfel, un membru al unui birou electoral din Bucureşti a sesizat că o persoană ar fi luat de pe masă peste 80 buletine de vot şi ar fi încercat să fugă cu ele. A fost prinsă şi i s-a întocmit dosar penal pentru furt.

Într-o localitate din Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat că o angajată a primăriei ar fi strâns mai multe cărţi de identitate ale localnicilor şi ar fi votat în locul lor. Poliţiştii au găsit în maşina acesteia 17 cărţi de identitate. S-a întocmit dosar penal pentru fraudă la vot.

În Botoşani, un bărbat a sunat la 112 reclamând că a fost împiedicat să voteze la o secţie electorală. În cele din urmă a votat la altă secţie.

În Giurgiu, primarul unei localităţi i-ar fi îndemnat pe participanţii la o cununie civilă să meargă la vot.

Tot în Giurgiu, o persoană bolnavă psihic ar fi fost ajutată să voteze, iar la plecare ar fi primit o sumă de bani. Se fac verificări.

Citeşte şi:

Ce carte citea „PSD-istul înrăit“ care nu a vrut să dea mâna cu Băsescu. Bărbatul l-a refuzat şi pe Dragnea

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite