Nelu Iordache, interceptat. Cum a mituit demnitari şi funcţionari publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patronul Romstrade, Nelu Iordache, a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri FOTO: Mediafax
Patronul Romstrade, Nelu Iordache, a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri FOTO: Mediafax

Procurorii DNA au interceptat mai multe discuţii telefonice, din care reiese că Nelu Iordache a mituit funcţionari de la CNADNR şi a încercat să intervină pe lângă înalţi oficiali pentru a evita rezilierea contractului pentru autostradă.

Trimis în judecată în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad, patronul Romstrade, Nelu Iordache, a fost interceptat în timp ce discuta la telefon despre intervenţiile făcute la CNADNR pentru favorizarea firmei sale.

Sistemul de relaţii pus la punct de Nelu Iordache mergea până la directorul Companiei de Autostrăzi, Mircea Pop, şi chiar la ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ovidiu Silaghi. Acesta din urmă a fost catalogat de Iordache drept “impotent”, pentru că ar fi ezitat să intervină pentru a stopa rezilierea contractului dintre CNADNR şi Romstrade pentru Autostrada Nădlac-Arad. Tot din interceptări reiese că Iordache a încercat să-şi înşele şi asociaţii şi subcontractorii. Interceptările datează din noiembrie 2012.

Caracatiţa corupţiei

Potrivit rechizitoriului DNA, Nelu Iordache a beneficiat de complicitatea unor funcţionari din Compania de Autostrăzi, pentru a muşamaliza deturnarea fondurilor destinate proiectului autostrăzii Nădlac-Arad. Astfel, Iordache ar fi mituit un inspector, care avea atribuţii de verificare şi control în ceea ce priveşte derularea contractului. Mai mult, din convorbirile interceptate reiese clar că reprezentanţii Romstrade   au beneficiat atât de susţinerea unor funcţionari ai CNDNAR, cât şi din partea consultantului:

Toculeţ Adelina: “Deci, v-am zis mai devreme cum e situaţia, de rahat! Deci Dana probabil că i-a zis lui Pop, lui Dumitru să se ducă să retragă adresa că el o semnase  şi Luiza era chiar la fax cu ea să ne-o trimită. Pe motiv că nu ştie cum se recuperează materialele. Am vorbit cu Hanganu, i-am zis: Domnul Hanganu, uitaţi şi dvs. care e treaba, zic, ziceţi şi dumneavoastră o vorbă. Zice: N-am cum să mă bag că şi aşa acela mă suspectează că vă ţin partea. Şi acum Florea i-a zis lui Dumitru să facă o adresă către consultanţi prin care să-l întrebe cum se vor deduce alea, adică că se face un certificat final în cazul în care operează rezilierea peste 14 zile.
Iordache Nelu: Da….”

Anchetatorii i-au luat în vizor şi pe funcţionarii corupţi. “Cu privire la faptele unor funcţionari CNADNR de  a înlesni inculpatului inducerea  în eroare a  societăţii bancare pentru obţinerea finanţării facturii (…) se va dispune disjungerea cauzei în vederea continuării  cercetărilor pentru identificarea persoanelor vinovate şi tragerea acestora la răspundere penală”, se arată în rechizitoriul DNA.

Nelu Iordache: “ministrul Transporturilor, un impotent”

Patronul Romstrade, Nelu Iordache, a încercat să facă presiuni asupra “persoanelor decidente” pentru a împiedica rezilierea contractului cu CNADNR. Ministrul Transporturilor Ovidiu Silaghi, deşi s-ar fi declarat de partea lui Iordache susţinând că rezilierea este ilegală, ar fi evitat totuşi să intervină în favoarea Romstrade. Din acest motiv, Nelu Iordache l-a numit “impotent”. Iordache a fost interceptat în timp ce discuta cu Adrian Thiess, consultantul său:        

Iordache Nelu:  “Vorbeşte cu ăsta, că expunerea pe Romstrade  acum, luată la zero, este de vreo 370 milioane de euro! Ăştia mă enervează şi dacă mă enervează le dau pe faţă expunerea şi îi…”
Thiess Adrian:  Da.
Iordache Nelu: Hidro este mic copil pe lângă ce facem noi acum!
Thiess Adrian:   Pe cuvântul meu.
Iordache Nelu: Ştiu asta! Îi mănâncă în fund.
Thiess Adrian:   Eşti nebun?
Iordache Nelu: Am fost la ministrul transporturilor şi mi-a spus: Nu e problema mea, e problema lui Pop pentru că el a semnat şi oricum, eu nu semnez acea dispoziţie de reziliere pentru că e ilegală! Dar e treaba lui, răspunde el!
Thiess Adrian:  Ai vorbit cu ministrul?
Iordache Nelu: Da, dar ăla e impotent. A spus:  ştiu asta, dar ce să fac eu? Nu e decizia mea, e la Pop, care Pop e cu Ponta”.

Şi-a înşelat şi partenerii de afaceri

Avansul încasat de Romstrade pentru proiectul autostrăzii a fost folosit de Nelu Iordache pentru a acoperi datoriile altor firme ale sale. Prin urmare, acesta a încercat să-i înşele pe subcontractori, prestatori de servicii şi furnizori de materiale. Mai mult, nu şi-a plătit nici măcar asociaţii şi proiectantul lucrării şi a încercat să umfle facturile cu lucrări şi materiale fictive.

Pe 2 octombrie 2012, Iordache a fost informat de un salariat al său că firma de proiectări Tractebel nu le mai dă nicio documentaţie pentru că nu a fost plătită. Patronul Romstrade l-a întrebat ce valoare are certificatul intermediar de plată şi i-a spus să mărească valoarea acestuia prin includerea fictivă de materiale – bitum şi motorină - „de vreo 5 milioane”.
Dintr-o altă interceptare a discuţiei dintre doi angajaţi reiese că rezilierea contractului cu CNADNR este îndreptăţită, pentru că Romstrade a încercat să-şi păcălească partenerii:

Piciorea Bogdan:  Bine mă, e şi de la Tractebel şi de la asociaţi.
Liviu: Păi de la mai multe. E şi de la Monteadriano  şi de la Tractebel  şi…. îţi dai seama.
Piciorea Bogdan: Adevărul că noi la ora asta nici nu avem proiectul complet…..
Liviu: Dracu, dacă ne-am jucat cu Tractebel  acela, ba-l plătim, ba-l facem, ba nu-l facem, ăia au trimis şi ei adresă că nu au fost plătiţi.
Piciorea Bogdan: Şi mai sunt şi din Belgia…. Nu contează de unde sunt.
Liviu: Îţi dai seama că tot ce au făcut ei….
Piciorea Bogdan: … N-am plătit subantreprenorii că nu ne-am ….. Da!
Liviu:  Ce să mai ? Unele sunt aiurea. Deci asta cu… plus că nu l-am plătit pe acela c-a dat-o mai voalat. Nu l-am plătit pe prietenul cu terenul.
Piciorea Bogdan: Da. Şi cu exproprierile. Da.
Piciorea Bogdan: Băi ştii cu ce te ţine? Că nu ai cum să faci proiectul acesta…. N-ai proiectul. Ai înţeles ? Te face muci. Bine mă, hai! Fă-l! şi în 3 luni de zile ….. să ai proiectul
Liviu: Ce dracu că nu aia era problema. Problema sunt plăţile.

Îşi învăţa angajaţii ce să declare anchetatorilor

Nelu Iordache a încercat să muşamalizeze deturnarea fondurilor. El discuta cu angajaţii despre ce trebuie să declare la Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF), care investiga frauda. Raportul întocmit de DLAF a stat, ulterior, la baza anchetei DNA în acest caz.

Iordache Nelu: Ai vorbit cu ăia de la OLAF ?
Paşca Răzvan: Da. Mă aşteaptă luni dimineaţă, mi-a zis să vin.
Iordache Nelu: Da… ştii care e problema ? Nu ştiu dacă acesta e singurul contract pe care îl avem cu Blue Air.
Paşca Răzvan: Pe tema asta m-a întrebat.
Iordache Nelu: Ştiu, dar şi pe tema asta, ştii tu sigur? Ştii care e problema? le-ai dat hârtie cu ceva, cu asta?
Paşca Răzvan: Le-am dat doar contractul, atâta tot.
Iordache Nelu: Nu! Nu putem să …nu putem, că cine ştie cum vrea să ne prindă! Cine ştie ce contracte mai sunt!
Paşca Răzvan: Să-i zic că nu am cunoştinţă, s-ar putea să mai fie şi altele.
Iordache Nelu: Exact!
Paşca Răzvan: Zic că nu ştiu, adică o las deschisă.
Iordache Nelu: Exact! Asta vream, s-o laşi deschisă.
Paşca Răzvan: Ii zic că din cunoştinţele mele, nu pot să spun  dacă mai există şi alte contracte.
Iordache Nelu: Da, vom căuta şi vă vom informa…..”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite