Moldovenii de peste Prut plâng după URSS
Peste jumătate din populaţia Republicii Moldova regretă destrămarea, în urmă cu 15 ani, a URSS, potrivit unui recent sondaj al institutului Opinia, citat de BASA-press. Doar 31,5 la sută din
Peste jumătate din populaţia Republicii Moldova regretă destrămarea, în urmă cu 15 ani, a URSS, potrivit unui recent sondaj al institutului Opinia, citat de BASA-press. Doar 31,5 la sută din cei intervievaţi susţin că destrămarea Uniunii Sovietice a fost benefică, în timp ce 11,8 la sută nu se pot pronunţa. Numărul nostalgicilor este mai ridicat în rândul femeilor (57,2 la sută), faţă de cel al bărbaţilor (56,1 la sută). Sondajul a fost realizat şi în Rusia, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia, Kazahstan şi Kîrgîzstan. Întrebarea adresată a fost: "Aprobaţi acordul liderilor din decembrie 1991 privind încetarea existenţei Uniunii Sovietice?". Potrivit anchetei, populaţia rusă este cea care regretă cel mai mult destrămarea URSS (71,8 la sută), urmată de cetăţenii belaruşi (63,4 la sută), în timp ce 76,6 la sută din populaţia Georgiei susţin că destrămarea a fost benefică. (A.C.)




















































