Video Ministrul britanic de Interne cere pedepse aspre pentru cei care au provocat incidentele violente din Leeds VIDEO

0
Publicat:

De zile bune, scandalul monstru provocat de un grup în care erau și români în Leeds, Marea Britanie, ține capul de afiș al ziarelor importante din Regat. Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper, a intervenit în acest caz și a cerut pedepse aspre și aplicarea „forţei depline a legii”.

Incidente violente au avut loc pe străzile oraşul Leeds în urma unei acţiuni a autorităţilor de protecţie a copilului, în timp ce Consiliul Local al acestui oraş a anunţat că este „de acord să realizeze o examinarea urgentă a cazului şi să colaboreze cu organizaţiile conduse de români şi de romi, cu bisericile şi consulatul onorific al României şi cu alţi reprezentanţi ai familiei, în interesul familiei şi al comunităţii mai largi de romi”, relatează BBC, citat de Agerpres.

Cinci persoane au fost arestate în urma incidentelor violente survenite joi, 18 iulie 2024, în zona Harehills din oraşul Leeds, unde o comunitate a reacţionat agresiv în timpul unei acţiuni a asistenţilor sociali pentru protecţia copilului, care au fost astfel nevoiţi să ceară ajutorul poliţiei.

Videoclipurile de pe reţelele de socializare arată mulţimi de oameni pe străzi, un autobuz incendiat şi o maşină de poliţie răsturnată.

Mulţi oameni au văzut pe reţelele de socializare câteva dintre scenele cu adevărat şocante ale infracţionalităţii îndrăzneţe şi de aceea este foarte important ca aceşti indivizi să se confrunte cu forţa deplină a legii, iar aceasta este una dintre problemele despre care poliţia mi-a vorbit în această seară”, a explicat ministrul de interne britanic Yvette Cooper , vorbind la o secţie de poliţie din Leeds.

Întrebată despre imaginile care circulă pe internet şi care par să arate ofiţeri de poliţie în timp ce scot un copil dintr-o casă şi apoi reacţia de furie a comunităţii, ea a răspuns: „Ei bine, cred că ceea ce am văzut aseară au fost scene de infracţionalitate, cu autobuzul incendiat, cu atacul asupra maşinilor de poliţie”.

Şi am văzut, de asemenea, unele dezinformări despre poliţia care a trebuit să răspundă unui incident complex legat de protecţia copilului”, a mai afirmat ministrul britanic de interne.

Mai mulți ofițeri britanici au fost atacaţi în timp ce ajutau personalul de asistenţă socială, după care au izbucnit acţiunile violente pe străzi.

O revoltă masivă a avut loc vineri în Leeds. Foto: Arhivă
O revoltă masivă a avut loc vineri în Leeds. Foto: Arhivă

Poliţia lucrează în prezent într-un „ritm susţinut” pentru a-i identifica şi reţine pe cei responsabili, a declarat un responsabil al poliţiei britanice, Pat Twiggs.

Între timp, Consiliul Local din Leeds a promis o „evaluare urgentă” a incidentului care ar fi declanşat violenţele de joi.

Polițiștii din Leeds au anunțat că vor continua arestarea tuturor românilor care au încălcat legea, pentru tulburarea liniștii publice. Printre cei care au ajuns după gratii se numără și minori de câțiva ani, au declarat pentru „Adevărul” reprezentanții unei asociații care luptă pentru drepturile omului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite