Medicul estetician al Nicoletei Luciu şi al Mădălinei Pamfile, reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii de la Crimă Organizată
0
Kasem Abu Bakr, mediatizat după ce a implantat silicoane mai multor vedete din România, a fost reţinut de Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
„S-au efectuat percheziţii acasă la suspect şi la contabilul acestuia, în urma cărora suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore. În acest moment este audia‟, au precizat, pentru Adevărul, oficiali din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Surse din cadrul instituţiei au declarat că prejudiciul adus statului de către medicul Kasem Abu Bakr este de aproximativ 100.000 de euro, în urma nedeclarării a aproximativ 150 de operaţii estetice.
Percheziţiile la domiciliul medicului de origine arabă şi contabilului său au avut loc ieri, 12 noiembrie, acesta fiind reţinut marţi dimineaţă.
Numele acestuia a fost făcut cunoscut după ce a implantat silicoane mai multor vedete din România, printre care şi Nicoleta Luciu, Mădălina Pamfile sau Laurette.