MApN a prelungit perioada de recrutare a rezerviștilor voluntari. De ce beneficii vor avea parte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, procesul de formare și dezvoltare profesională a rezerviștilor voluntari a fost îmbunătățit, iar perioada de recrutare pentru seria 2023 a fost prelungită până la data de 28 iulie.

România are 70.000 de militari activi, dar numai 60.000 în rezervă FOTO Shutterstock
România are 70.000 de militari activi, dar numai 60.000 în rezervă FOTO Shutterstock

Reorganizarea cadrului de pregătire și instruire a rezerviștilor voluntari are ca scop o mai bună adaptare la nevoile sistemului militar, dar și la realitățile pieței de muncă din România, flexibilizarea regulilor venind și în întâmpinarea nevoilor celor interesați de efectuarea serviciului de militar în rezervă și a angajatorilor acestora.

Principalele schimbări vizează stabilirea duratei pregătirii inițiale la trei săptămâni pentru toate categoriile de rezerviști voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), cu accent pe dimensiunea practic-aplicativă a instrucției, precum și adaptarea modulelor anuale de instruire pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor necesare atribuțiilor funcționale, arată MApN.

Beneficii

Începând cu anul 2021, Statutul rezerviștilor voluntari a fost îmbunătățit, principalele beneficii asigurate fiind:

- remuneraţie acordată în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, în cuantum de 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;

- indemnizație de instalare – compusă din solda de funcţie, gradații, solda de comandă și solda de grad;

- eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării sau nefinalizării contractului;

- eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;

- crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.

Eroare de strategie

Conform unor date, în acest moment, România are 70.000 de militari activi, dar numai 60.000 în rezervă, cifră considerată total insuficientă pentru o capacitate robustă de răspuns militar în caz de criză. Analistul militar Aurel Cazacu spunea cu ceva timp în urmă că avem un număr mic de rezervişti din cauza unei erori strategice a celor care conduceau MApN pe vremea când s-a suspendat serviciul militar obligatoriu.

„În 2007 s-a suspendat pe timp de pace serviciul militar, dar nu s-au introdus servicii militare alternative care să fie atractive pentru tineri. Vorbim de aceste servicii remunerate, despre care putem face vorbire acum şi care au succes printre tineri pentru că vorbim de sume care pentru mulţi nu sunt de neglijat, model adoptat de Polonia, de exemplu, încă de la suspendarea de către autorităţile de la Varşovia a serviciului militar obligatoriu. Dar până să modificăm legea, până să schimbăm legislaţia aşa cum este acum, ne-am trezit cu un bazin tot mai mic şi mai matur, ca să spun aşa, de rezervişti. În plus, mai avem o chestiune. Pe lângă soldele convingătoare, tinerii mai primesc şi o oportunitate de a intra în sistemul militar, pentru că, la un moment dat, pot opta pentru serviciu activ. Apoi, cred, tinerii s-au convins de siguranţa pe care o aduce NATO şi nu mai văd un risc crescut în a face un serviciu militar. În fine, condiţiile în care se execută un serviciu militar într-un stat NATO, hrana primită, condiţiile de cazare nu mai au nimic în comun cu cele de pe vremea comunistă”, a precizat Aurel Cazacu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite