Sindicaliştii din Poliţie şi Penitenciare vor protesta marţi în Piaţa Victoriei alături de militarii rezervişti

0
0

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) anunţă că în data de 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), organizează un protest simbolic în faţa Guvernului României, la care se alătură şi reprezentanţii sindicatelor din poliţie şi din penitenciare.

Sindicaliștii din Poliție și Penitenciare vor protesta marți / Foto: Arhivă
Sindicaliștii din Poliție și Penitenciare vor protesta marți / Foto: Arhivă

„Ne aflăm în faţa celei mai mari crize economice şi sociale de după cel de-al doilea război mondial şi reprezintă un real pericol pentru un trai decent al românilor, iar Guvernul României, condus de un fost militar, fuge de răspundere. Protestul, organizat de Ziua Armatei Române, are rolul de a atrage atenţia guvernanţilor că, în lipsa unor măsuri ferme care să stopeze creşterea preţurilor la bunurile de consum, care să reducă inflaţia galopantă care ajunsă la 15.9%, milioane de români vor supravieţui în această iarnă, in frig şi-n întuneric", susţin sindicaliştii, conform unui comunicat al FSANP remis duminică AGERPRES.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi Sindicatul SIDEPOL solicită Guvernului României să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent prin: stoparea creşterii preţurilor la alimentele de consum; reducerea şi plafonarea preţurilor la energie electrică şi la gaze naturale; reducerea inflaţiei; aplicarea în integralitate a legii salarizării unitare (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice); actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, aşa cum a fost adoptată în forma ei iniţială; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi eficientizarea activităţilor profesionale necesare în vederea asigurării apărării ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor românilor.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri