Măgureanu: "Sunt nevinovat! Ginerele ştia că este verificat de DIICOT. I-am zis să-şi plătească datoriile la stat"
0Senatorul PSD neagă că ar fi complice în tunul de 40 de milioane de euro dat de clanul "Butoane", angajaţii ANAF şi poliţiştii de fronieră.
„Nu am nici un fel de implicare. Eu nu am făcut contrabandă. Am primit citaţie, mă voi prezenta fără nici un fel de problemă. Astăzi am aflat de dosar, nu ştiam nimic până acum. Nu am primit nici un semnal. Nu cunoşteam absolut nimic", a spus senatorul.
"Ginerele ştia că este verificat de DIICOT. I-am zis să-şi plătească datoriile la stat. Fiica mea este însărcinată în şase luni, trebuie să am grijă de ea... (...) ceea ce se întâmplă este ruşinos. Suntem o familie serioasă, ne-am văzut de treburile noastre", a declarat Măgureanu.
Senatorul a recunoscut că-i cunoaşte pe membrii clanului "Butoane". "Ne cunoaştem. Giurgiu e un oraş mic. Dar ce face clanul Butoane... este treaba lor. Dacă am vorbit la o petrecere nu înseamnă că avem o relaţie ilegală. Mă scuz din capul locului", a mai precizat demnitarul inculpat. "Sunt citat în calitate de învinuit şi mă voi prezenta la audieri"
DIICOT a efectuat 256 de percheziţii în acest caz, în toată ţara.
Procurorii suspectează şi funcţionari din ANAF care ar fi sprijinit gruparea infracţională. Gruparea vizată de procurorii DIICOT făcea afaceri cu produse alimentare dar şi cu materiale de construcţii. Senatorul Cezar Măgureanu este suspectat că ar fi implicat într-o grupare de evazionişti condusă de clanul "Butoane".