Lovitură de teatru! Horațiu Potra ar vrea să se predea autorităților române. Avocat: „Este o chestiune de zile sau săptămâni”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul mercenarului Horațiu Potra a declarat că clientul său vrea să vină în țară, voluntar, să se predea autorităților, fără să uzeze de procedura de extrădare.

Mercenarul Horațiu Potra
Mercenarul Horațiu Potra

UPDATE Ministrul Justiției a declarat la Antena 3 CNN că Guvernul României și Ministerul Justiției au făcut deja demersuri, în baza cooperării internaționale, pentru aducerea în țară a mercenarului Potra.

”Eu m-aș bucura ca demersul Ministerului Justiției și a Guvernului României să aibă succes cât mai curând. Dacă nu se formulează opoziție, polițiștii vor putea merge și să-l aducă cât mai repede”, a spus Radu Marinescu, ministrul Justiției.

”Suntem în contact cu autorităție din Emirate, avem o bună colaborare, procedura este în desfășurare”, a mai spus ministrul Justiției.

Horațiu Potra a transmis prin intermediul avocaților că vrea să se predea autorităților pentru a fi judecat în Românioa.

Omul era plecat dinainte de a se emite ordonanța de reținere, are afaceri în Dubai, are interese acolo. Mai multe nu vă pot spune. Este sigur că procesul va avea o finalizate corectă și că va reuși să-și dovedească nevinovăția”, spune Șerban Moga, avocatul mercenarului.

Acesta spune că este o decizie de zile sau de săptămâni până când Potra va veni în România.

  Pe 18 septembrie, Horaţiu Potra, mercenarul dat în urmărire internațională, fiul şi fratele său, au fost reţinuţi în Emiratele Arabe Unite.

  Potra a fost dat în urmărire internațională, iar 16 septembrie, a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu, sub acuzaţia de tentativă de lovitură de stat.  

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite