Horațiu Potra, vizat de un nou dosar: armele și banii ar fi fost introduși în țară cu ajutorul unor funcționari
0Un nou dosar deschis de Parchetul Genera îl vizează pe Horațiu Potra. Ancheta vizează modul în care armamentul și sumele de bani cash pe care procurorii le-au găsit la perchezițiile de la domiciliul acestuia au fost introduse în România.
Precizarea a fost făcută de procurorului general Alex Florența, într-un interviu pentru Europa Liberă.
„Faptul că (arsenalul) era într-o casă a fost elucidat. Nu s-a putut stabili exact momentul în care a fost introdus acel armament în România (...). Sunt elemente care în momentul de față fac obiectul unei anchete separate, pentru a analiza prin prisma datelor pe care deja le avem modul în care acest armament și nu numai, ci sumele de bani au intrat în România pentru a fi folosite. Este la Parchetul General acest dosar”, a declarat procurorul general al României.
Alex Florența a subliniat că sunt elemente care arată că armamentul a fost introdus în România „cu sprijinul unor funcționari”.
„E mai mult decât sigur că au avut sprijin din zona de aeroport. Sunt elementele pe care le analizăm într-o anchetă separată, facem cercetări cu privire la aceste aspecte, inclusiv zborurile efectuate dinspre Congo înspre România pe aeroportul din Sibiu. Este un element pe care îl cercetăm”, a spus Alex Florența.
Amintim că avocații lui Horațiu Potra, reținut în Emiratele Arabe Unite, au identificat o portiță legală și au solicitat anularea mandatului de arestare în lipsă, argumentând că o prevedere procedurală esențială nu a fost respectată.
Judecătorii de la Curtea de Apel București au respins însă, pe 10 octombrie, solicitarea avocaţilor lui Horaţiu Potra de a anula mandatul de arestare în lipsă.
Pe 16 septembrie, Horațiu Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu, sub acuzaţia de tentativă de lovitură de stat.
În acelaşi timp, el este acuzat şi într-un alt dosar, în legătură cu organizarea unor acţiuni violente în contextul unor proteste desfăşurate în Capitală în iarna anului trecut.
Pe 18 septembrie, Horaţiu Potra, mercenarul dat în urmărire internațională, fiul şi fratele său, au fost reţinuţi în Emiratele Arabe Unite.
Fost luptător în Legiunea Străină și președinte al Asociației Românilor care au activat în Legiunea Franceză (RALF), Horațiu Potra a intermediat contracte de securitate pentru personal și obiective, în special în Africa, Orientul Mijlociu și America Latină. Este cunoscut pentru activitățile cu mercenari în Africa, inclusiv pentru antrenarea armatei din Congo, și are antecedente penale — fiind condamnat cu suspendare pentru deținere ilegală de arme de foc.