Liviu Ungureanu, şeful ATI al Spitalului Judeţean Neamţ: „Flăcările s-au extins rapid la costumele de protecţie pentru virus, nu pentru foc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini din secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ
Imagini din secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ

Medicul Liviu Ungureanu, şeful secţiei de Terapie Intensivă (ATI) din Spitalul Judeţean Neamţ, a făcut primele declaraţii referitoare la incendiul izbucnit în unitatea medicală.

Liviu Ungureanu, şeful ATI al Spitalului Judeţean Neamţ, a acordat un interviu în exclusivtate jurnaliştilor DIGI 24. Medicul explică faptul că în momentul în care a ajuns acolo pacienţii de pe secţie erau în curs de transfer la UPU, „fiindcă se oprise şi oxigenul când s-a observat ce s-a întâmplat - şi atunci i-am dus repede pe toţi în UPU”. 

După aceea s-au dus la medicul Cătălin Denciu pe care au încercat să-l stabilizeze până la transportarea lui la Iaşi. „Într-un moment, mă rog, să zic de acalmie, l-am întrebat şi pe el, am întrebat şi asistentele: nu era, nu e o succesiune clară, cine...oricum, reiese că cele două asistente erau în acel moment, era ora 6:40,  cred, eu am primit primul telefon la 6:50”, excplică şeful secţiei ATI momentul în care el a fost informat despre incendiu.

Liviu Ungureanu mai spune că, cel mai probabil, flăcările au izbucnit de la un injectomat, „apoi s-au extins rapid la costumele de protecţie, protecţie pentru virus, nu pentru foc, ale personalului, ale asistentei şi de acolo, în foarte scurt timp, s-a propagat cu o viteză incredibilă.”

Şeful secţiei ATI din Spitalul Judeţean Neamţ a vorbit şi despre instruirea personalului medical cu privire la folosirea extinctoarelor, dar şi despre mutarea secţiei de la etajul 3 la etajul 2,

„Secţia noastră dintotdeauna este la etajul 2. Nu aveam circuite în primăvară şi atunci, când au început să apară cazurile şi n-au mai fost admise la Iaşi, în 2-3 zile a trebuit să găsim o soluţie. Aveam două alternative, fie să ne extindem către Chirurgie-bloc operator, sau etajul 3, spre Neurochirugie.  Am ales a doua variantă din mai multe motive”, spune Ungureanu.

Vezi interviul integral pe DIGI 24.

Citeşte şi:

Percheziţii până la 2 noaptea la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Anchetatorii au ridicat mai multe documente

Drama de la Piatra Neamţ încinge lupta politică din România, dar Sănătatea rămâne în colaps

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite