Lista fugarilor României. Darius Valcov a fost localizat în Milano
0Darius Vâlcov a fost localizat la Milano, potrivit unor surse judiciare. Între timp, Ministrul Justițieia făcut publică lista fugarilor români.
Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul” că Darius Valcov ar fi în Milano, însă nu este cunoscută locația exactă a fostului ministru.
Cum arată lista fugarilor României
Mai mulți români condamnați care au fugit în străinătate, sunt vizați de proceduri de extrădare, fiind vorba despre:
Paul Philippe al României este dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă și complicitate la abuz în serviciu. În cazul său procedura de expulzare este în curs, fiind închis și apoi eliberat pe cauțiune de autoritățile franceze.
Sebastian Ghiță, fost deputat, se află în Serbia, după ce a fugit din ţară în decembrie 2016, având acum pe rolul instanţelor şi parchetelor din România mai multe dosare penale.
Alina Bica, împotriva căreia a fost emis de către Tribunalul București un mandat european de arestare pentru punerea în executare a pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnată definitiv pentru infracțiunea de favorizare a infractorului. Italia a refuzat executarea, dispunând recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriul Italiei.
Mario Iorgulescu se află tot în Italia, acolo unde Curtea de apel din Milano a dispus anul trecut ca cele două MEA emise pe numele său să nu fie executate, având în vedere „starea mentală” a persoanei solicitate, care nu îi permite o „participare conștientă” la proceduri. Mario Iorgulescu este urmărit internațional pentru executarea unei pedepse de 3 ani închisoare la care a fost condamnat de către Judecătoria Sectorului 3 București pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal și în vederea efectuării urmăririi penale pentru infracțiunea de conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și ucidere din culpă.
În cazul lui Ionel Arsene a fost refuzată predarea, având în vedere condițiile de detenție din România, iar parchetul italian a formulat cale de atac.
Lotul Oprescu
Sorin Oprescu a fost arestat în Grecia, care a refuzat executarea mandatului european de arestare, invocând de asemenea condițiile de detenție din România şi posibilitățile de tratare a afecțiunilor de care persoana solicitată suferă. Oprescu a fost arestat în Republica Elenă, în temeiul mandatului european de arestare emis de către Tribunalul București pentru executarea unei pedepse de 10 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani și infracțiuni de corupție.
Romeo Albu, în cazul căruia a fost emis un MEA de către Tribunalul București la data de 19.05.2022 pentru executarea unei pedepse de 6 ani închisoare pentru constituire unui grup infracțional organizat, dare de mită și spălare de bani, așteaptă fixarea termenului de către Tribunalul de Supraveghere din Napoli pentru a examina cererea depusă la finalul anului trecut, în vederea înlocuirii pedepsei închisorii cu o pedeapsă alternativă din care să fie scăzut arestul domiciliar
Curtea de Apel Napoli a refuzat predarea și a dispus executarea pedepsei în Italia, în octombrie anul trecut, pe motiv că persoana solicitată, de cel puțin 5 ani, locuiește efectiv pe teritoriul Italiei. Italia a preluat executarea, fiind încetată acum și măsura executării ca urmare a deciziilor CCR, fiind constatată prescripţia executării pedepsei.
Popa Cornel Bogdan execută în prezent o pedeapsă de 9 ani, 8 luni și 9 zile la Casa Circondariale ”Montorio”, din Verona, după ce Curtea de Apel Napoli a refuzat predarea și a dispus executarea pedepsei în Italia, pe motiv că persoana solicitată, de cel puțin 5 ani, locuiește efectiv pe teritoriul Italiei.
Mai multe țări au refuzat executarea mandatului invocând condițiile de detenție
Săvulescu Dragoș Emil a fost localizat în Italia, care a respins inițial predarea și a dispus executarea pedepsei în Italia. Ulterior a fost localizat pe teritoriul Republicii Elene, care a respins executarea mandatului de arestare. Italia a preluat executarea, fiind încetată acum și măsura executării ca urmare a deciziilor CCR, fiind constatată prescripţia executării pedepsei.
Împotriva sa a fost emis de către Curtea de Apel București mandatul european de arestare nr. 2/08.02.2019, în vederea executării unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup infracțional organizat, complicitate la abuz în serviciu, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Dragomir Daniel, în cazul căruia Tribunalul București a emis un mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse de 3 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Italia a refuzat executarea mandatului invocând condițiile de detenție din România. De asemenea, autoritățile italiene au solicitat retransmiterea certificatelor emise de Tribunalul București, incluzând şi informațiile obţinute cu privire la reşedinţa şi codul fiscal din Italia al condamnatului.
Zlotea Marian, împotriva căruia a fost emis un mandat european de arestare de către Tribunalul București, în vederea executării unei pedepse de 8 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, a fost de asemenea refuzată predarea de către autoritățile italiene pe fondul condițiilor de detenție. Tribunalul Bucuresti a transmis certificatul în temeiul Deciziei Cadru 2008/909/JAI pentru recunoașterea şi preluarea executării pedepsei, Curtea de Apel din Bologna având termen la data de 05.06.2023.
Ignatenko Nela a fost localizată pe teritoriul Belgiei, procedură pprivind mandatul european de arestare fiind în curs. În cazul său au fost acordate garanții privind condițiile de detenție de către ANP.
Popoviciu Aurel Gabriel, în cazul căruia Curtea de Apel București, Secția I Penală, a emis un mandat european de arestare pentru punerea în executare a pedepsei de 7 ani închisoare la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și dare de mită, a fost transmis mandatul de arestare către autoritățile din Marea Britanie, care au aprobat predarea sa în România la data de 12 iulie 2019, fiind însă respinsă ulterior, în calea de atac, predarea de către instanța britanică. În cazul său, procuratura britanică a contestat decizia.
Adamescu Alexander Bogdan are emis de către Curtea de Apel București mandatul european de arestare 1 din 6 iunie 2016, în vederea judecării, pentru infracțiuni de corupție, mandat care a fost înaintat autorităților din Marea Britanie. A fost dispusă predarea sa către autoritățile române, încă nu a fost realizată efectiv, autoritățile britanice urmează să informeze autoritățile române în momentul în care apreciază că poate fi efectuată;
Neculae Ioan, urmărit internațional în temeiul mandatului european de arestare emis de către Judecătoria Brașov, pentru executarea unei pedepse de 2 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și ucidere din culpă, a fost localizat în Grecia, unde instanta a suspendat urmarirea internațională pentru a analiza intervenirea prescripţiei ca urmare a deciziilor CCR, deși a fost admisă anterior predarea.
Radu Antonina a fost localizată în Republica Moldova, care nu își extrădează proprii cetățeni, Ministerul Justiției a transmis autorităților moldave cererea de preluare a executării pedepsei. Radu Antonina este urmărită internațional în vederea executării unei pedepse de 8 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurparea funcției.
În cazul lui Marko Attila Gabor Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus retragerea formelor de executare efectuate în baza mandatului de arestare preventivă.
În cazul lui Steinmetz Benyamin, Curtea de Apel Brașov a transmis autorităților din Republica Elenă un mandat european de arestare, în vederea executării unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în urma localizării sale pe teritoriul acestui stat. Predarea a fost refuzată de către statul solicitat, autoritatea de executare din Republica Elenă apreciind că sus-numitul nu a beneficiat de un proces echitabil.
Strutinsky Gabriel Sorin, având un MEA emis la 07.07.2020 de Tribunalul Constanța, pentru executarea unei pedepse de 10 ani și 8 luni pentru trafic de influență, Curtea de Apel Bologna a refuzat predarea și a dispus executarea în Italia.
Prina Minel Florin are termen de judecată 18.05.2023. a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de reședință din Milano.
Beraru (BAROR) Sorin Shmuel, condamnat la 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, a scăpat de extrădare, după ce statul Israel a refuzat extrădarea.
Orgenstern Avraham, urmărit internațional pentru executarea unei pedepse de 12 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a fost arestat provizoriu de către autoritățile argentiniene, care au admis cererea statului român de extrădare, fiind însă în curs de soluționare recursul formulat de condamnat.
Tudor Florian, urmărit internațional în vederea punerii în executare a mandatului de arestare nr. 101/UP/23 martie 2021, emis conform încheierii definitive din data de 23 martie 2021, a Tribunalului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la șantaj, șantaj, instigare la tentativă de omor calificat, este încarcerat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Mexic. Procedura de extrădare este în curs și în cazul său.
Cristian Rizea, condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, a fost adus în țară din Republica Moldova.
Ce spune ministrul
Referitor la țara pe care o aleg cei mai mulți români fugari, Ministrul Justiției a declarat: „Noi avem o nemulțumire pentru statele în care se ascund condamnații din România. Nu înțeleg de ce se invoca condițiile din penitenciare. Condițiile nu mai sunt cele din anii 90. S-au făcut progrese”, a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, cu privire la lista tot mai lungă a fugarilor României.
În privința Italiei, acolo unde și-au găsit refugiu mai mulți fugari, ministrul a arătat că unele instanțe, în special din sud, continuă să refuze returnarea condamnaților.
„Suntem în contact cu ambasadorul și ministrul pentru organizarea unei întâlniri bilaterale. Acolo problema este legata de lege. 900 de decizii pronunțate de instantele italiene nu au aplicat conceptul de înrădacinare. Avem oameni pe care i-am adus acasă. Sunt însă anumite instanțe, în special în sud, în Bari”, a mai declarat ministrul Cătălin Predoiu.