„Legături de opinci”, promovare de 1 Decembrie cu ultimul opincar din Oltenia în rolul principal VIDEO

0
Publicat:

An de an instituțiile publice se întrec în clipuri de promovare cu prilejul unor zile speciale, precum 1 Decembrie. Jandarmeria a realizat acum un film prin care se promovează cu ajutorul tradițiilor.

De câțiva ani, un angajat al unuia dintre inspectoratele de jandarmi din teritoriu surprinde prin filmulețele pe care le face și prin temele pe care le abordează. George Tacăle este numele celui care se ocupă de imaginea Jandarmeriei vâlcene, în calitate de purtător de cuvânt.

Anul acesta, de Ziua Națională a României, el a realizat un nou clip de promovare a instituției care are ca subiect importanța conservării și perpetuării tradițiilor, pentru protejarea identității naționale, prin punerea în lumina reflectoarelor a uneia dintre dintre piesele de bază ale portului popular tradițional. Clipul a fost asumat și de Jandarmeria Națională, așa cum procedează de patru ani încoace.

Ideea noului film a plecat, cum s-ar spune chiar de la „firul ierbii”, de la opincă și este transpusă în scenă cu ajutorul unui personaj de poveste – ultimul opincar din Oltenia, artizanul care a încălțat prinți și președinți, prinți care au devenit ulterior regi, precum și șefi de state, meșterul popular Alexandru Ilinca. Clipul mai are ca protagoniști doi copii, dar și pe realizatorul filmărilor.

„Opincile sunt parte din istoria noastră... Este minunat să păstrăm meșteșugurile vechi în viață... Așa se duc mai departe tradiția și istoria - prin munca noastră, prin respectul pentru trecut și pentru momentele importante din viața națiunii noastre. Să privim spre viitor cu încredere și să nu uităm niciodată de unde venim!”, sună mesajul clipului de 1 Decembrie. 

Legături de opinci clip de promovare a jandarmeriei de Ziua Națională a României 2023 Colaj
Legături de opinci clip de promovare a jandarmeriei de Ziua Națională a României 2023 Colaj

Legătura dintre trecut și prezent, simbolizată de nojițele opincilor

«Legături de Opinci» este o poveste emoționantă care traversează generații, prezentând meșteșugul tradițional al confecționării opincilor. Filmul începe într-un atelier tradițional, unde domnul Ilinca își învață nepotul, pe Matei, secretul meșteșugului. O tranziție cuprinzătoare de la copil la adult surprinde evoluția lui Matei care, inspirat de bunicul său, devine jandarm și poartă cu mândrie opincile la evenimentele importante pentru țara sa. «Legături de Opinci» reprezintă o celebrare a trecutului nostru și a modului în care aceste legături tradiționale continuă să ne lege în prezent”, a descris George Tacăle clipul de promovare, pentru „Adevărul”. 

Acesta a mai dezvăluit că, alături de opincarul Alexandru Ilinca care interpretează rolul bunicului, este chiar el protagonist în film în rolul fiului – jandarm, rolul nepotului fiind jucat de Albert Stanca, elev la Liceul de Artă din Râmnicu Vâlcea. La final, realizatorul mai apare în imagini alături de un copil care este chiar fiul său, în viața reală.

Filmările au fost realizate în Râmnicu Vâlcea, în atelierul de opincărie a lui Alexandru Ilinca, la Muzeul Satului Bujoreni, dar și în Cetatea de la Alba Iulia, un alt loc simbolic și reprezentativ pentru Ziua Națională a României.

Legături de opinci clip de promovare a jandarmeriei de Ziua Națională a României 2023 Colaj
Legături de opinci clip de promovare a jandarmeriei de Ziua Națională a României 2023 Colaj

Mesaj de 1 Decembrie pentru demnitari: „Să nu uite de unde au plecat”

„Faptul că și-au asociat imaginea cu tradițiile noastre românești m-a făcut să mă simt parte din acest proiect, eu fiind promotor al acestora. Este bine că sunt instituții care încă le mai apreciază, pentru că în acest fel le crește și lor valoarea. Am mai avut încă două colaborări cu Jandarmeria, dar la nivel național. În urmă cu cinci am realizat un clip de Paște, pentru Jandarmeria Națională, și la fel și anul acesta de «Ziua jandarmilor», pe 3 aprilie”, ne-a dezvăluit ultimul opincar din Oltenia.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, meșterul opincar Alexandru Ilinca a dorit să transmită și un mesaj personal tuturor românilor și în special celor care ne conduc: „Să nu uite de unde au plecat și să gândească românește, le transmit în mod special marilor demnitari și celor de care depindem noi, ca nație! Să nu mai gândească în interesul marilor puteri sau în interes personal, ci în interesul națiunii!”.

„Mesagerul istoriei și tradițiilor... poartă o parte din sufletul României”

Cum aminteam, Jandarmeria Română și-a asumat și noul clip de promovare realizat la Vâlcea, fiind postat pe pagina de socializare a instituției, unde a devenit viral: „Astăzi, Matei nu este doar jandarm, e un mesager al istoriei și tradițiilor noastre, purtând cu mândrie o parte din sufletul României. La mulți ani, România!”.

La fel s-a întâmplat și în anii trecuți. În urmă cu patru ani, a fost realizat un clip în vârful Munților Căpățânii, unde jandarmii vâlceni au arborat steagul României, de 1 Decembrie și, tot acolo, George Tacăle a cântat la pian Imnul României. Următorul an, imnul a fost cântat la pian în Cetatea de la Alba-Iulia.

„Anul trecut am realizat un clip în Centrul Vechi al Capitalei, cu Fanfara Jandarmeriei și Imnul Național, în care fiecare trecător dirija fanfara”a mai dezvăluit jandarmul vâlcean pentru „Adevărul”.     

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite